Înţelepciune biblică: Lucrătorul răbdător

"Şi zicea: Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ, şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el." (Marcu 4, 26-27)

Dintre evangheliştii sinoptici, Sfântul Marcu este singurul care păstrează învăţătura Mântuitorului despre împărăţia lui Dumnezeu privită ca o sămânţă ce creşte fără intervenţia lucrătorului. Căci acesta după ce sădeşte sămânţa "doarme" şi "se scoală" şi cu toate acestea sămânţa răsare şi creşte "cum nu ştie el". Rodirea mult-aşteptată rămâne însă unul dintre fenomenele pe care lucrătorul indiferent de dorinţa sa nu-l poate face să se petreacă mai devreme din cauză că, aşa cum spune şi versetul, "pământul rodeşte de la sine".

În sens restrâns, parabola Mântuitorului poate fi văzută ca o învăţătură adresată zeloţilor care voiau să instaureze pe Mesia prin utilizarea forţei şi prin crimele făcute în rândul romanilor. Privită însă în sens larg, parabola se referă la faptul că grija şi nerăbdarea lucrătorilor Evangheliei nu pot influenţa decizia lui Dumnezeu de a instaura Împărăţia Sa. Nici păzirea exagerată a cuvântului lui Dumnezeu, cum nici violenţa excesivă nu vor putea obliga pe Dumnezeu să grăbească venirea împărăţiei, ci aceasta va veni de la sine într-un mod necunoscut şi neînţeles de oameni. Ioannis Karavidopoulos explică: "Venirea împărăţiei este o lucrare a lui Dumnezeu atât de sigură, pe cât de sigur este procesul răsăririi, după semănarea seminţei în pământ. Omul nu poate nimic altceva decât să aibă încredere neclintită în Dumnezeu şi să aştepte împlinirea hotărâtă a iconomiei Sale mântuitoare." Dar această aşteptare nu are sensul de nelucrare, ci de credinţă neclintită că rodirea este lucrarea lui Dumnezeu sigură, mai presus de activitatea de la sine înţeleasă a omului.