Înţelepciune biblică: Mântuirea în căsătorie

"Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios" (I Cor. 7, 14)

Din versetul citat, aflăm de la Sfântul Apostol Pavel că există o atitudine plină de respect şi de bunăvoinţă între creştini şi necreştini, aceia că unul îl poate sfinţi pe celălalt, în principal prin puterea rugăciunii. Dincolo de acest cuvânt, nu trebuie să înţelegem însă că cei necredincioşi se mântuiesc doar prin simpla unire cu cei credincioşi, ci faptul că în sânul căsătoriei monogame se păstrează totuşi urme ale unei sfinţenii căreia îi dă o viaţă nouă soţul credincios. Încercând o expunere cât mai clară a acestor legături dintre creştini şi păgâni, trebuie punctat faptul că prin "se sfinţeşte prin cel credincios" nu înţelegem că se sfinţeşte omul, ci se sfinţesc bărbatul şi femeia.

Omul nu se poate sfinţi prin alt om, ci se sfinţesc bărbatul şi femeia prin legătura cu Nunta însăşi, care este sfântă. Păstrarea de către om a sfinţeniei căsătoriei, după căderea firii umane în păcat, este o dovadă a păstrării chipului lui Dumnezeu în om. Nunta este bună şi pentru cea mai mare parte dintre necredincioşi, iar din această perspectivă este fundamental să înţelegem că ea reprezintă dar de la Dumnezeu, dăruit celor care se însoţesc pe drumul vieţii. Analizat în contextul lumii de azi, versetul Sfântului Apostol Pavel este extrem de actual, iar acest lucru ne provoacă la o meditaţie adâncă asupra căsătoriei monogame. În faţa noilor provocări religioase, creştinii trebuie să adopte atitudinea Sfinţilor Apostoli, care înţelegeau lumea în complexitatea ei, considerând legăturile acestea ocazii de convertire a celor necredincioşi, aşa cum întăreşte Apostolul în Epistola către Corinteni: "Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii".