Înţelepciune biblică: Mustrarea aproapelui

"De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău." (Mt. 18, 15)

De multe ori suntem aspri cu cei care ne smintesc şi ne greşesc nouă. Considerăm că toată vina este a lor şi astfel cădem şi noi în alte păcate precum mândria sau mărirea de sine. Hristos Domnul ne învaţă însă ca mustrarea greşelilor să se facă într-o primă fază între cei doi, pentru ca învinuirea să fie mai uşoară, iar cel care a greşit să nu fie apăsat şi de mărturiile altor oameni, care ar creşte încăpăţânarea acestuia, fiind astfel greu de îndreptat greşeala lui. "Dacă te va asculta" înseamnă recunoaşterea vinovăţiei lui, convingerea că a greşit şi dorinţa lui de schimbare. Faptul că "ai câştigat pe fratele tău" este satisfacţia cea mai mare pe care o avem cu toţii atunci când reuşim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să rupem duşmănia ce păgubeşte prietenia dintre noi. Bine este a-l mustra pe prietenul nostru să nu greşească. Prietenia nu înseamnă trecerea cu vederea a greşelilor, ci dorinţa de a-l îndrepta pe cel de lângă noi. Evanghelistul Luca ne învaţă: "De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l, şi dacă se va pocăi, iartă-l." (Lc. 17, 3). Cu privire la această iertare, noi creştinii rostim în Rugăciunea Domnească cererea: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri." ( Mt. 6, 12). Este aşadar şi o făgăduinţă pe care o facem în faţa Arhiereului cel veşnic, căci aşa cum dorim să primim iertare de la El şi noi să ne smerim şi iertăm pe cei care ne-au greşit nouă. Nu numai să aşteptăm să vină la noi cei care ne-au greşit, ci să mergem noi la ei, pentru că de multe ori cel care a făcut greşeala are o mare greutate în a-şi cere iertare din pricina ruşinii. Legea Vechiului Testament ne învaţă că mai bine este "să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatele lui." (Lev. 19, 17)