Înţelepciune biblică: Nu toţi ajungem sfinţi, dar trebuie să încercăm

"Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt." (Levitic 19, 2)

Prin aceste cuvinte, Dumnezeu ne arată calea spre mântuire, Se dă pe El Însuşi exemplu, vrea ca fiecare om să nu uite că a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui.

Sfinţenia, fiind o însuşire a lui Dumnezeu, devine pentru om o virtute primită prin har, iar creştinul încearcă să trăiască pe pământ "desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu" (II Corinteni 7, 1). Dacă merge pe calea sfinţeniei, omul poate deveni ca o oglindă care-L reflectă pe Dumnezeu. Curăţindu-şi sufletul de funinginea patimilor, prin gânduri curate şi fapte bune, omul poate căpăta treptat strălucire, sclipind ca o luminiţă în întunericul Universului, reflectând lumina divină.

Sfinţii sunt modele pe care fiecare om le poate urma, după cum zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cel mai bun fel de a-i cinsti pe sfinţi este imitarea lor". Sfinţii au bineplăcut lui Dumnezeu în viaţa lor pământească, ei au fost plini de virtuţi, unii chiar şi-au dat viaţa pentru credinţă; acum ei mijlocesc pentru creştini prin rugăciuni către Dumnezeu, iar la sfârşit "sfinţii vor judeca lumea" (I Corinteni 6, 2) adică vor participa la judecarea ei alături de Hristos Judecătorul.

Pr. Dumitru Stăniloae vede în sfânt o culme a bunătăţii, curăţiei şi smereniei, un sprijinitor al umanităţii pe calea care duce la desăvârşire; cu un discernământ subtil, sfântul participă la destinul oamenilor cu delicateţe şi discreţie, fiind mereu prezent când este nevoie de ajutor, plin de sensibilitate şi blândeţe, având o iubire compătimitoare şi miloasă. Sfântul a atins cea mai mare asemănare cu Hristos. "Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui". (Psalmul 150, 1)

Uneori, omul se împiedică sau cade pe drumul spre desăvârşire. Nu toţi ajungem sfinţi, dar merită să încercăm; cel care reuşeşte să facă voia Domnului este cu adevărat merituos, mai ales în zilele noastre, când ispitele sunt tot mai sofisticate, iar posibilităţile şi ofertele sunt tot mai atractive, îndepărtându-ne de Dumnezeu. Chiar dacă suntem slabi şi necuraţi, păcătoşi şi laşi, în adâncul neputinţei noastre să nu uităm să-L iubim pe Dumnezeu cu o inimă smerită, împlinind porunca: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta" (Deuteronom 6, 5).