Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Păcatul uitării

Înţelepciune biblică: Păcatul uitării

Data: 14 Aprilie 2011

"Doamne, pe Tine Te-au căutat ei în vreme de restrişte, către Tine am strigat în scârba noastră, când Tu ne pedepseai." (Isaia 26, 16)

Prin cuvintele de mai sus, Isaia, şi prin el fiecare om, îşi recunoaşte atitudinea lui de uitare a lui Dumnezeu. Cel ce a creat lumea şi o susţine, Cel ce este în toţi şi în toate, Cel e totul devine ceva marginal, de care uiţi, de care nu-ţi aduci aminte. Poate că din această cauză musulmanii consideră uitarea ca fiind cel mai mare păcat faţă de Dumnezeu.

Uitarea este o caracteristică a firii umane limitate, ea aflându-se în strânsă legătură cu dezvoltarea persoanei umane. Pe de o parte, uitarea se împotriveşte schimbării şi progresului prin caracterul ei lacunar, dar în acelaşi timp, ea permite acceptarea unei noi vieţi. Uitarea aruncă pe Cel ce este în nefiinţă. Singurul motiv, înţeles şi scop al lumii dispare. De aceea, când uită de Dumnezeu, omul nu-şi găseşte sensul, nu-şi descoperă valoarea, nu-şi înţelege rostul. Uitarea este trecerea omului în nefiinţă.

Dar omul trăieşte în trup, în alternanţa noapte-zi. El încă nu a păşit în veşnicia în care acţiunea este statică, irepetabilă, într-un prezent continuu. Omul are posibilitatea să guste nefiinţa prin strâmtorare. El nu moare imediat pentru fiecare păcat pe care îl face, oricare ar fi el, deşi plata fiecăruia

este moartea. În schimb, în această lume, omul gustă din roadele căderii, ale uitării lui Dumnezeu, pentru a se putea întoarce, pentru a se putea prezenta înaintea Lui. Astfel, omul foloseşte acum uitarea pentru a lăsa în urmă

păcatul pe care l-a făcut, alegerea lui ilogică şi nenaturală pentru a se putea întoarce definitiv şi total la Dumnezeu. În acest mod, omul gustă puţin din roadele amare ale păcatului, ale uitării de Dumnezeu, pentru a-şi putea îndrepta întreaga atenţie spre Cel ce este, Singurul care îi poate oferi împlinirea şi desăvârşirea. (Alexandru Ulea)

@ Aşteptăm propunerile

dumneavoastră la adresa redacţiei şi la george.aniculoaie@ziarullumina.ro