Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Poţi avea, dar dacă nu eşti?

Înţelepciune biblică: Poţi avea, dar dacă nu eşti?

Un articol de: Nicolae Drăgușin - 20 Apr, 2010

"Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt." (I Cor. 13, 2)

Versetul citat, al doilea din prima partea a capitolului 13, continuă diferenţierea iubirii de alte daruri spirituale preţuite în mod deosebit în cultura timpului (iudaică, dar şi greco-romană): profeţia, cunoaşterea misteriilor şi, în mod paradoxal, credinţa. La prima vedere, pare surprinzător că iubirea depăşteşte profeţia şi credinţa. Este cu atât mai greu de înţeles cu cât Apostolul evocă spusele Învăţătorului său ("Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo!, şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă" - Mt 17, 20) pentru a le aşeza într-un plan secundar în raport cu iubirea. De fapt, nu e vorba de o rectificare, ci de o clarificare şi chiar lărgire a cuvintelor Mântuitorului. Aceste cuvinte sunt adresate evreilor. Prin urmare, credinţa despre care se vorbeşte este credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu şi El este Mântuitorul profeţit în Vechiul Testament şi aşteptat de evrei. Învăţând despre credinţă, Iisus s-a adresat evreilor, care nu toţi credeau că el este Mântuitorul, dar şi creştinilor, care, crezând, aveau nevoie de ceva mai mult, ceva specific comunităţii lor. De aceea, Pavel, vorbind despre iubirea care se află peste credinţă, bătătoreşte poteca indicată de Hristos: este cea care duce către inima creştinilor pentru a-i întări.

După ce, în versetul anterior, Pavel a comparat iubirea cu darul vorbirii în limbi, în acest verset mai face un pas înainte, comparând iubirea cu proorocia şi credinţa. "Cu acestea, Pavel a cuprins toate celelalte daruri, fiindcă toate minunile se săvârşesc fie cu cuvântul proorociei, fie cu faptele credinţei" (Sf. Teofilact al Bulgariei). Ne dăm seama cât de mare este această iubire duhovnicească dacă întrece deopotrivă proorocia (care "înţelege toate tainele şi toată cunoştinţa") şi credinţa ("maica şi izvorul tuturor darurilor").

Aşa cum aflăm din pilda grăuntelui de muştar, credinţa îţi dă putere. Având credinţă, ai putere. Însă iubind, eşti puternic. Odată depăşită credinţa de către iubirea întru Dumnezeu, Apostolul Pavel subliniază una dintre cele mai importante distincţii prezente în creştinism: diferenţa dintre a avea şi a fi. Poţi avea, dar dacă nu eşti, probabil că totul este în zadar.