Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Primejdia nimicniciei

Înţelepciune biblică: Primejdia nimicniciei

Un articol de: Nicolae Drăgușin - 16 Aug, 2010

"Când duhul necurat iese din om, umblă prin locuri fără de apă, căutând odihnă şi neaflând, zice: mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit" (Luca 11, 24)

"Şi venind o află măturată şi împodobită (25). Atunci merge şi ia alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuiesc acolo şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (26)." Grupajul versetelor formează parabola posedatului. Despre cel posedat de demoni se vorbeşte în termenii unei metafore: povestea casei goale. De aici aflăm că: 1. alungat din om (exorcism), diavolul rătăceşte prin lume căutându-şi odihnă. 2. cum nu o află, îşi ia întăriri pentru a se întoarce în acelaşi om de unde a fost izgonit. 3. întorcându-se cu puteri sporite, îi face rău mai mult decât înainte.

Care este tâlcul parabolei? Omul este asemuit unei case: locatarul acesteia (diavolul) este dat afară. Chiar dacă totul este orânduit ("măturată şi împodobită") faptul că este nelocuită îi permite să se reîntoarcă. Mesajul transmis este că nu e suficient ca omul să fie eliberat de puterea necuratului. Odată eliberat, o nouă regulă trebuie să înlocuiască pe cea veche. Şi dacă nu este regula necuratului, atunci este regula Curatului (a lui Dumnezeu). Se spune că "natura are oroare de vid". La fel şi natura umană. Omul nu-şi este suficient sieşi şi nu poate trăi pe cont propriu. Omul trebuie locuit; dacă nu de Dumnezeu, atunci de necurat. Când omul nu-L mai caută pe Dumnezeu, atunci caută altceva care să-l înlocuiască, iar acestea sunt feluritele idolatrii (putere, avuţie, etc.), adică ceva peste putinţa sa, a cărui apartenenţă să fie moralmente justificată.