„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Înţelepciune biblică: Puntea spre Împărăţia lui Dumnezeu
"Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L." (Marcu 8, 11)
Venirea lui Hristos în lume ca om a însemnat pentru umanitate crearea unei alternative şi neîngrădirea libertăţii cu care a fost înzestrată. Pentru Mântuitorul nu ar fi fost imposibil să vină înconjurat de slavă cerească făcând cunoscut tuturor faptul că El este Dumnezeu adevărat pentru ca toţi să se întoarcă la El şi să se pocăiască. Şi totuşi, El lasă posibilitatea omenirii să aleagă între a crede în Dumnezeirea Sa şi a nu crede. Astfel se întâmplă şi când fariseii vin la Hristos şi îi cer, ispitindu-L, semn din ceruri care să arate că El este cu adevărat Dumnezeu. Este evident însă că dorinţa fariseilor nu era de a avea o certitudine asupra dumnezeirii, ci plecând de la premisa lor greşită că Hristos nu este Mesia cel aşteptat, voiau să demonstreze acest lucru şi mulţimilor. Cerând semn direct şi imediat, ei sperau să-L pună pe Iisus să aleagă între a cere de la Tatăl semn (care după raţionamentul lor că Iisus nu e Mesia, nu avea să vină) şi a refuza să facă minunea, refuz care avea să dezamăgească mulţimile şi să le clatine credinţa. Bineînţeles că Hristos, mâhnindu-Se de răutatea cu care era ispitit de iudei, la fel cum fusese ispitit şi de satana, nu doreşte să le dea satisfacţie acestora, mai ales că probabilitatea ca ei să nu înteleagă nici de această dată vreun semn făcut era foarte mare. Învârtoşarea inimilor fariseilor care îi făcuse de atâtea ori să nege şi să batjocorească minunile Mântuitorului i-ar fi determinat şi de această dată să găsească argumente contra semnului pe care l-ar fi putut primi. Iată cum Hristos nu doreşte să se impună în inimile oamenilor, El vrea doar ca aceştia, de bunăvoie, să-şi deschidă ochii minţii pentru a putea primi în suflet realitatea dumnezeirii Sale, nu ca pe un adevăr incontestabil şi palpabil, dovedit de legi şi raţionamente omeneşti, ci ca pe un act de credinţă ce transcende materia şi deschide puntea spre Împărăţia lui Dumnezeu.