Înţelepciune biblică: Riscul relativismului

"Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă" (Matei 15, 14)

Versetul din Evanghelia după Matei se pretează la două tipuri de interpretări. În sens imediat, Iisus Hristos se referă la conducătorii sinagogii care contestau faptul că El este Mesia (Mântuitorul) făgăduit poporului evreu. Nerecunoscându-I adevărata identitate (acea de Fiu al lui Dumnezeu), aceştia şi-au pierdut autoritatea de a învăţa. Soluţia este categorică şi dură: ignorarea ("Lăsaţi-i").

În sens larg, orbirea reprezintă o temă preferată a Evangheliilor. Dintre minuni, vindecarea orbilor dă naştere celor mai atente şi ample reflecţii. Orbii erau evreii care nu înţelegeau identitatea adevărată a lui Iisus, dar orbi suntem şi noi cei care prin păcat încălcăm voia Sa. Vindecarea de orbire este importantă căci prin simţul vizual înţelegem 70% din ceea ce ne înconjoară. În plus, doar prin ochi putem percepe lumina. În sens fizic, este vorba de lumina care face să nu ne împiedicăm, să ne îndreptăm neabătuţi către ţintă. Spiritual vorbind, este Lumina care ne arată Calea spre Adevăr. Or, la Hristos ambele sensuri sunt valabile.

În sfârşit, versetul poate fi o atenţionare şi asupra riscurilor care decurg din relativism, o slăbiciune a vremurilor pe care le trăim. "Orbul care-l călăuzeşte pe orb" semnifică absenţa reperelor, imposibilitatea de a vedea şi înţelege "ce e rău şi ce e bine". Actualitatea relativismului vine ca urmare a exceselor de putere din ultimele veacuri. Relativismul bine temperat nu împiedică deloc conştientizarea a ceea ce este bine şi ceea ce este rău, a ceea ce-i virtute şi a ceea ce-i păcat. Cu alte cuvinte, ne ţine departe atât de abuzul de putere asupra celorlalţi, cât şi de riscul ştergerii graniţei dintre virtute şi viciu.