„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Înţelepciune biblică: Rugăciunea este lumina sufletului
"Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti" (Coloseni 3, 16)
Rugăciunea cântată este o puternică rugăciune rostită cu glas tare. Când suntem adânc mişcaţi, dăm glas simţirii prin cântare; deci cântecul religios este o rugăciune minunată. El ajută mintea să zboare la Dumnezeu. Rugăciunea cântată a fost cultivată de împăratul David, de Mântuitorul cu Apostolii ("Şi după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor" - Matei 26, 30), de Sfântul Ioan Gură de Aur şi alţi Sfinţi Părinţi. Rugăciunea este de trei feluri: rugăciunea care are ca scop să laude pe Dumnezeu, să-I mulţumească şi să-I ceară tot ceea ce este după voia Sa: "Pe Tine te lăudăm, pe Tine te binecuvântăm, Ţie îţi mulţumim, Doamne şi ne rugăm Ţie, Dumnezeul nostru" (Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur). Rugăciunea de laudă este aceea prin care binecuvântăm, lăudând pe Domnul şi Dumnezeul nostru după mărirea Lui cea nemăsurată şi pentru veşnica Lui slavă, după cum zice Psalmistul: "În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului" (Ps. 144, 2). Suntem datori mai întâi să lăudăm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre, drept aceea, Biserica laudă necontenit pe Dumnezeu prin cântările: Trisaghionul, Doxologia mare şi mică etc. Rugăciunea de mulţumire este aceea prin care arătăm că ne aducem aminte cu mulţumire şi cu dragoste de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Că Dumnezeu ne cere să-I fim mulţumitori pentru toate bunătăţile, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi" (I Tes. 5, 17-18). Rugăciunea de cerere este aceea prin care cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră, sau aceea prin care Îl rugăm să ierte păcatele noastre. Dumnezeu voieşte să-I cerem tot ce ne trebuie. Dumnezeu vrea să-L rugăm cu stăruinţă, ca nu cumva să socotim bunătăţile Sale ca pe nişte lucruri cu care El ne-ar fi dator; ci ca pe nişte binefaceri pentru care să-I mulţumim din inima cu dragoste. Un creştin care nu se roagă este un creştin fără putere şi aşa cum soarele este lumina trupului, la fel şi rugăciunea este lumina sufletului.