Înţelepciune biblică: Să lăudăm pe Domnul nostru

"Lăudaţi pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui" (Psalm 105, 1)

Fiecare om ar trebui să-L laude pe Dumnezeu încă din copilărie şi tinereţe, căci stă scris: "lăudaţi, tineri, pe Domnul" (Psalm 112, 1), iar "din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă" (Matei 21, 16). Apoi, până la sfârşitul vieţii noastre ar trebui să Îi aducem slavă lui Dumnezeu, pentru că "mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit" (Psalm 144, 3).

Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru veşnicia şi atotputernicia Sa, pentru sfinţenia, bunătatea şi dreptatea Lui, pentru îndurarea şi ajutorul Lui, "pentru milele Lui, pentru minunile Lui, pe care le-a făcut fiilor oamenilor" (Psalm 106, 8), precum şi pentru darul mântuirii pe care-l vor primi cei desăvârşiţi.

Fiecare creştin trebuie să-L laude pe Dumnezeu cu iubire, încredere, cu respect şi admiraţie pentru toate lucrările Lui, cu mulţumire şi recunoştinţă pentru toate binefacerile Lui, cu speranţa că El îl va ajuta până la sfârşitul vieţii sale. Oamenii Îi pot aduce laude lui Dumnezeu prin cântări duhovniceşti, după cum suntem sfătuiţi: "cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi" (Ps. 149, 1), prin rugăciuni, poezii creştine, prin gânduri curate şi fapte bune, împlinind poruncile Lui.

Îl putem lăuda pe Dumnezeu atât în gândul nostru, căci "gândul omului Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui" (Psalm 75, 10), cât şi în public, aşa cum spune psalmistul: "lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda" (Psalm 34, 17).

Trebuie să-L lăudăm pe Domnul atât în momentele de bucurie, cât şi în cele de încercare, de tristeţe şi suferinţă, pentru că doar El poate schimba "plângerea mea întru bucurie" (Psalm 29, 11).

Când erau în temniţă "la miezul nopţii, Pavel şi Sila, rugându-se, lăudau pe Dumnezeu în cântări" (F. Ap. 16, 25) şi au fost eliberaţi printr-o minune, căci s-au deschis uşile temniţei, iar lanţurile au căzut. Iată cum lauda adusă lui Dumnezeu este şi o chemare a Lui în ajutorul celor aflaţi în nevoie, căci "lăudând voi chema pe Domnul" (Psalm 17, 4).

Prin închinare şi rugăciune zilnică este bine "să aducem pururea lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor care preaslăvesc numele Lui" (Evrei 13, 15) şi să mergem cât mai des în Casa Lui, căci "în mijlocul Bisericii Te voi lăuda" (Evrei 2, 12).

Atunci când S-a născut Hristos "s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească lăudând pe Dumnezeu" (Luca 2, 13). Lui Dumnezeu Îi sunt aduse laude "pe pământ şi în cer" (Psalm 148, 13), iar noi ar trebui să-L lăudăm cât mai des pe Dumnezeu, căci "întru Tine este lauda mea pururea" (Psalm 70, 7). Aşa cum "toţi îngerii Lui" (Psalm 148, 2) Îl laudă pe Dumnezeu, "toată suflarea să laude pe Domnul!" (Psalm 150, 6); întreaga natură trebuie să-L laude pe Domnul: "lăudaţi-L pe El soarele şi luna" (Psalm 148, 3), chiar şi munţii, dealurile, pomii, precum şi "toate animalele, târâtoarele şi păsările" (Psalm 148, 10).

Să-L lăudăm pe Dumnezeu înseamnă să avem credinţă în El şi să ne închinăm Lui, aducându-I slavă, făcând parte din "poporul pe care l-am făcut pentru Mine, ca să Mă preaslăvească întru laude" (Isaia 43, 21).