„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Înţelepciune biblică: Să ne veselim!
"Şi negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu" (Luca 24, 23)
Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Învierea Sa. Cerul şi pământul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pământul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii; la veşnica veselie i-au adus prin coborârea Mântuitorului în iad. Mântuitorul Hristos prin Învierea Sa a pus temelie nouă neamului omenesc şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pământ. Invierea Domnului este biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrângerea diavolului. Văzut-ai că de acum moartea se numeşte pretutindeni "adormire" şi "somn" şi că ceea ce mai-nainte de aceasta îşi avea faţă înfricoşată s-a făcut lesne defăimată acum, după Învierea Domnului? Văzut-ai cât de strălucită este biruinţa Învierii? Pentru învierea aceasta, nenumărate bunătăţi ni s-au adus nouă: pentru învierea aceasta, amăgirea dracilor s-a pierdut; pentru învierea aceasta, trecem cu vederea viaţa aceasta de acum; pentru învierea aceasta, putem fi alături de Hristos în Împărăţia Cerurilor. Stăpânul nostru, după ce a pus biruinţa împotriva morţii şi după ce a stricat tirania diavolului, ne-a dăruit prin înviere calea către mântuire. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm, să ne veselim! Căci, deşi Stăpânul nostru a biruit, totuşi veselia şi bucuria sunt ale noastre, căci pe toate le-a lucrat pentru mântuirea noastră. Învierea Domnului să nască în sufletele noastre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele nostru, evlavia pentru o viaţă plină de virtuţi şi multă bucurie, ca făcând acestea să ne învrednicim a auzi cuvintele Mântuitorului: "Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău" (Mt. 25, 21).








