Înţelepciune biblică: Să tindem spre desăvârşire

"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este." (Matei 5, 48)

Începutul aducerii de roadă este floarea, iar începutul smeritei cugetări este supunerea întru Domnul; rodul ascultării este îndelunga răbdare, iar îndelunga răbdare este rodul dragostei; dragostea este legătura desăvârşirii, iar desăvârşirea este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. Dumnezeu dragoste este. Orice ai face, dacă nu ai dragoste şi ai urâciune, eşti de partea ispititorului.

Creştinul trebuie pururea să tindă către desăvârşire, către sfinţire, acestea sunt scopul şi sensul vieţii noastre ca urmaşi ai lui Hristos.

"Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă." (Mt. 6, 33). Acesta este sensul cel mai adânc al vieţii. Pe acest drum duhovnicesc pe care îl parcurgem în această viaţă trebuie să fim mereu cu luare aminte la faptele noastre şi să le punem mereu în raport cu Dumnezeu pentru a primi binecuvântarea lui în tot ceea ce facem şi a dobândi Harul Duhului Sfânt cel dătător de viaţă şi sfinţitor.

Mântuitorul Hristos ne cheamă la o viaţă îngerească, la o viaţă desăvârşită, luptând cu patimile noastre spre dobândirea virtuţilor care ne apropie de Dumnezeu. Smerenia, unită cu răbdarea, este temelia tuturor virtuţilor. Fără smerenie, totul se năruieşte. Prin smerenie, nimic devine totul. Smerenia este o pală de vânt cerească care poate să înalţe sufletul din abisul păcatului pe culmile cerului. Cel care are smerenie nu face niciodată pe învăţatul. El ascultă, şi când i se cere părerea, vorbeşte cu smerenie. Creştinului îi trebuie două aripi ca să zboare şi să meargă în Rai: smerenia şi iubirea. Iubirea şi smerenia: o pereche sfântă! Una înalţă şi cealaltă îi menţine pe cei care s-au înălţat şi nu-i lasă să cadă.