„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
Înţelepciune biblică: Sensul religiei
"Credinţa ta te-a mântuit." (Luca 7, 50)
Având ca scop mântuirea fiinţei umane, religia a fost, este şi va fi mereu o şcoală a omenirii, care va putea fi absolvită doar de cei merituoşi, a căror raţiune a căutat adevărul şi a căror voinţă a exersat binele, primind astfel la sfârşit cununa mântuirii. Religia dă omului un ideal şi vieţii un scop: Hristos este idealul şi educatorul omenirii, Sfânta Scriptură este îndreptarul educaţiei, care a străbătut timpul ca o carte într-adevăr nemuritoare, iar scopul vieţii este mântuirea. Prin echilibrul dat sufletului său de către religie, omul dobândeşte forţa morală pentru a lupta cu ispitele, durerile şi întristările de tot felul care pot să apară în viaţa lui. Astfel, cel care se bazează pe realitatea stabilă a credinţei nu mai este tulburat de încercările vieţii. Religia este ca o busolă de orientare pentru omenire, este viaţă şi lumină, fiind necesară în lume, căci fără ea istoria nu ar avea sens. Ca legătură între om şi Dumnezeu, religia a existat încă de la începutul lumii în sufletul uman, fiind mereu o adevărată forţă consolatoare şi mângâietoare pentru oameni; prin ea dispar inegalităţile sociale, iar oamenii se simt înfrăţiţi unii cu alţii în faţa lui Dumnezeu; ea îl poartă pe om pe aripile ei, ridicându-l din rutina zilnică spre o lume ideală, desăvârşindu-l pentru viaţa eternă în Împărăţia lui Dumnezeu.