Înţelepciune biblică: Speranţa mântuirii răsărită din credinţă

"Slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit." (Iezechiel 43, 2)

Chiar de la începutul lumii, în ziua întâi, Dumnezeu a creat lumina, iar în ziua a patra a făcut soarele, luna şi stelele; după ce în ziua a şaptea S-a odihnit, El "a sădit o grădină în Eden, spre răsărit" (Facere 2, 8), reprezentând raiul hărăzit omului.

Încă din Antichitate, oamenii şi-au legat credinţele de cuvinte ca: lumină, soare, răsărit. În creştinism, răsăritul are două dimensiuni: prima este duhovnicească (Răsăritul Cel de sus), a doua se referă la planul fizic, material (răsăritul cel de jos, adică al soarelui). În rugăciunile bisericii, Hristos este văzut ca "Soarele dreptăţii" şi "Răsăritul Cel de sus" (Troparul Naşterii Domnului şi Canonul Învierii). În Vechiul Testament scrie că "va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat" (Maleahi 3, 20).

Hristos spune: "Voi sunteţi lumina lumii" (Matei 5, 14), această lumină având ca sursă pe Însuşi Mântuitorul Care a spus despre Sine: "Eu sunt lumina lumii" (Ioan 8, 12); dacă oamenii luminează lumea prin faptele lor bune, cei care văd această lumină vor slăvi pe Dumnezeu.

La creştini, biserica este orientată cu altarul spre răsărit, iar în casele credincioşilor icoanele se află pe peretele dinspre răsărit. Ne amintim şi de steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi din răsărit până la Bethleem. În general, răsăritul aduce speranţă, lumină, căldură, este un reper.

Soarele se află în centrul sistemului solar, iar energia provenită de la el face posibilă întreaga viaţă de pe pământ. El răsare "peste cei răi şi peste cei buni" (Matei 5, 45).

În Împărăţia cerească, soarele nu va mai exista, deoarece nu va mai fi necesar, căci atunci va lumina "slava lui Dumnezeu" (Apocalipsa 21, 23). "Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit" (Psalmul 67, 34).