Înţelepciune biblică: Tatăl nostru

"Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem." (I Ioan 3, 1)

Cuvântul "tată" se referă atât la un tată pământesc, cât şi la Tatăl ceresc, adică la Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care dă şansa fiecărui om să devină un fiu adoptiv al Lui, căci Dumnezeu, "prin Învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou spre nădejde vie" (I Petru 1, 3) şi astfel "pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea" (Galateni 4, 5).

Sfântul Atanasie cel Mare explică: "Dumnezeu este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos după natura Lui divină şi Îi este Dumnezeu după natura umană a lui Hristos, pentru că Acesta S-a făcut şi Om; nouă însă ne este Tată după har, totodată şi Stăpân şi Dumnezeu".

În Vechiul Testament, Dumnezeu apare şi ca Tată al poporului Israel, căci El spune: "Eu sunt părintele lui Israel" (Ieremia 31, 9), iar proorocul zice: "Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru" (Isaia 63, 16); Dumnezeu i-a zis lui David despre Solomon că "el va zidi templu numelui Meu şi el Îmi va fi fiu, iar Eu îi voi fi Tată" (I Paralipomena 22, 7-10).

În Noul Testament, prin rugăciunea "Tatăl nostru" (Matei 6, 9) Iisus Hristos i-a învăţat pe ucenicii săi cum să se roage lui Dumnezeu, arătând astfel că toţi oamenii au un Tată ceresc. Însuşi Hristos se adresează Tatălui Său atunci când Se roagă către El: "Părintele Meu" (Matei 26, 39). Iisus îi îndeamnă pe oameni să urmeze poruncile Domnului, spunându-le: "ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri" (Matei 5, 45) "aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Matei 5, 16) şi tot El adaugă: "Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Matei 5, 9).

Dacă suntem credincioşi, nu ne putem numi orfani niciodată. Aşa cum se bucură un tată pentru copiii lui dacă sunt cuminţi şi ascultători, la fel se bucură Dumnezeu pentru oamenii care sunt credincioşi, pentru toţi fiii risipitori care se întorc la credinţă şi se căiesc de păcatele lor. Ca şi tatăl care aştepta întoarcerea fiului său risipitor, Dumnezeu aşteaptă mereu ca oamenii să revină pe calea cea bună a virtuţilor, să nu mai fie pierduţi în lumea largă a plăcerilor şi iluziilor de tot felul, să nu mai locuiască în nisipul deşertăciunilor, ci să îşi ridice case pe piatra neclintită a credinţei, "căci Domnul Dumnezeu este stânca veacurilor" (Isaia 26, 4). Având o încredere plină de respect în El, rostim cuvântul "Tată" cu o tandreţe copilărească, indiferent de vârsta pe care o avem, chiar şi la bătrâneţe, căci ştim că Dumnezeu rămâne mereu Acelaşi Tată Care a avut, are şi va avea grijă de noi toată viaţa, după cum spune El: "până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre cărunteţe Eu vă voi ocroti" (Isaia 46, 4).

Dumnezeu-Tatăl iubeşte atât de mult omenirea, încât a lăsat să fie răstignit Fiul Său pentru păcatele noastre, fiindcă El "voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască" (I Timotei 2, 4). Prin jertfa răscumpărătoare a lui Hristos, oamenii au primit dreptul de a se numi copii ai lui Dumnezeu, dar ei trebuie să facă voia Lui, căci cei care greşesc şi nu se pocăiesc "după netrebniciile lor, nu sunt fiii Lui, ci neam îndărătnic şi ticălos" (Deuteronom 32, 5). Creştinii adevăraţi urmează poruncile biblice, ştiind că "este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi" (Efeseni 4, 5-6).