Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Înţelepciune biblică: Vântul rece de primăvară

Înţelepciune biblică: Vântul rece de primăvară

Un articol de: Marius Adrian Călin - 15 Aprilie 2010

"Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har." (I Ptr. 5, 5).

Mândria este un păcat foarte mare pentru că roadele ei îl fac pe om să nu mai primească adevărurile insuflate de Dumnezeu. Deşi după căderea omului în păcat acesta devine vrednic de plâns, îndărătnic şi de neîndreptat fără intervenţia divină, cel mândru nu doreşte să se supună Creatorului Său mergând spre pierzare. El socoteşte că poate singur să îşi rezolve problemele îndepărtându-se astfel cu voia lui de dumnezeiasca purtare de grijă. El nu însetează după har, pe care îl nesocoteşte excluzându-se singur din rândul celor ajutaţi de această binecuvântare pe calea mântuirii. Acest ajutor divin se cunoaşte după roadele sale care sunt: "bunătatea, blândeţea, fapta bună, credinţa, curăţia, înfrânarea" (Gal. 5, 23). La cei mândri nici nu se face pomeneală de aceste lucruri, dar de asemenea nici de manifestarea binecuvântării dumnezeieşti. Cel mândru înaintea oamenilor este mândru şi înaintea lui Dumnezeu. El cu uşurinţă îndrăzneşte să se certe cu Creatorul Său, se supără pe El mai ales atunci când păţeşte ceva rău. Dorinţele celor mândri sunt de a trăi pe pământ ca domni, nederanjaţi de nimeni şi de nimic. Nerecunoaşterea stării de păcat în care ne aflăm face ca atunci când din pricina patimilor noastre, din dumnezeiască grijă şi prin pedagogie divină, Dumnezeu ne loveşte cu necazuri spre a ne smeri, cel mândru este nemulţumit cârtind împotriva lui Dumnezeu. Această cârtire împotriva Dumnezeirii este ca atunci când un vânt neaşteptat de rece strică pomii înfloriţi de primăvară făcând ca aceştia să nu mai dea roade. Asemenea cârtirea strică sufletul celui mândru şi el nu mai dă roadele smereniei. Psalmistul ne învaţă că "adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă." (Ps. 30, 24). Acest adevăr să îl căutăm şi noi smerindu-ne în fiecare zi pentru a fi sălaş al harului divin pe scara noastră către Împărăţia Cerurilor.