Înţelepciune biblică: Vremea nopţii

"La miezul nopţii m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecăţile dreptăţii Tale" (Psalmul 118, 62)

În prima zi a creaţiei "a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte" (Facerea 1, 4-5). Dar nici pe timpul nopţii nu suntem lăsaţi în întuneric total, căci noaptea strălucesc pe cer luna şi stelele, care au inspirat mereu poeţii şi îndrăgostiţii, cu sclipirea lor tainică; Mihai Eminescu era "pierdut în noaptea unei vieţi de poezie", iar Vasile Voiculescu spunea despre noapte că "în carnea ei de neguri ard stele mari de foc".

În timpul nopţii, oamenii au vise uneori, căci Dumnezeu "vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii" (Iov 33, 15), dar alte vise pot fi de la cel rău, de aceea oamenii trebuie să fie atenţi "că pe mulţi i-au înşelat visele" (Isus Sirah 34, 7).

Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut în timpul nopţii, iar magii au fost călăuziţi spre locul Naşterii Sale de o stea, care a răsărit "ca o taină mare", cum spune colindul. Tot noaptea a avut loc Cina cea de Taină unde El a instituit Sfânta Taină a Euharistiei (Împărtăşania). Hristos de multe ori se retrăgea noaptea "să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo" (Matei 14, 23), iar atunci când ucenicii lui erau în corabia cuprinsă de valuri, El a venit la ei umblând pe mare "la a patra strajă din noapte" (Matei 14, 24).

Întunericul este şi simbolul iadului, pentru că cei care încalcă poruncile trăind în păcate şi răutăţi au sufletele întunecate, după cum scrie în Sfânta Scriptură, că "cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric" (I Ioan 2, 11), iar dacă ei nu se vor îndrepta spre lumină, devenind virtuoşi, vor ajunge în "întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 25, 30).

Noaptea, la mănăstiri, se înalţă slujbe către Dumnezeu, iar călugării şi unii mireni se roagă, urmând sfatul lui Hristos: "privegheaţi şi vă rugaţi" (Marcu 13, 33), ascultând şi ce spune Sfântul Apostol Pavel: "să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji" (I Tesaloniceni 5, 6), ştiind că "ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea" (I Tesaloniceni 5, 2) şi "nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi dormind" (Marcu 13, 35-36).

Atunci când un creştin se roagă către Dumnezeu în timpul nopţii, ascultând sfatul psalmistului: "noaptea ridicaţi mâinile voastre spre cele sfinte şi binecuvântaţi pe Domnul" (Psalm 133, 2), el se află în lumina credinţei, ştiind că atunci "când stau în întuneric, Domnul este lumina mea" (Miheia 7, 8), urmând sfatul biblic: "să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii" (Romani 13, 12). Aşa cum lumina împrăştie întunericul, tot aşa ar trebui să fie viaţa credincioşilor, biruitoare asupra păcatului, astfel ca ei să devină "fii ai luminii" (I Tesaloniceni 5, 5) "ca nişte luminători în lume" (Filipeni 2, 15).

Fie că luminează prin credinţa lui cât un foc aprins, cât o lumânare sau cât un chibrit, fiecare creştin adevărat poate birui întunericul spiritual din jurul lui, fiind un exemplu pentru alţii, căci credinţa creştină aduce lumina care alungă întunericul ereziilor. Doar cei desăvârşiţi, care vor primi cununa mântuirii, vor fi în lumina veşnică a Raiului, pentru că acolo "noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină" (Apocalipsa 22, 5).