Înţelepciune biblică: Zdrobirea mândriei

"Când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem." (Luca 17, 10)

Atunci când noi, oamenii, reuşim să săvârşim anumite fapte bune, aşteptăm automat un răspuns al divinităţii. Ne gândim că dacă am făcut un lucru mai presus decât ceilalţi suntem îndreptăţiţi să primim imediat răsplata atât cerească, cât şi pământească. Acest lucru îl putem numi o "afacere" cu Dumnezeu, însă această afacere este neprofitabilă, căci în acest fel noi, oamenii, nu am reuşit să îl cunoaştem pe adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul iubirii, un Dumnezeu pe care avem datoria să Îl iubim şi doar pentru faptul că respirăm. În noi, oamenii, există natural puterea de a face binele pentru a primi harul, "Cel de viaţă Făcător", dar cu toate astea el nefiind înmulţit ca un talant adevărat se evaporă şi rămânem oarecum "săraci cu duhul".

Faptul că uneori reuşim să săvârşim fapte bune trebuie să fie un motiv extraordinar de smerenie, căci se ştie că nu de la noi am reuşit aceasta, ci de la Dumnezeu "că de sine nu se poate îndrepta vreun om" (Ps. 142, 2). Această intervenţie a divinităţii având un rol pedagogic îşi propune să ne mai trezească din adâncul somn al păcatului pentru că uităm însăşi datoria noastră de creştini. Ca răspuns al răscumpărării primite de la Hristos Domnul suntem datori să înmulţim talantul credinţei primit atât prin botez, cât şi prin spovedanie. Faptele bune sunt şi ele lucrarea talanţilor şi datoria umană prin care putem dobândi bucuria divinităţii. Această bucurie nu se dă oricui deoarece mulţi sunt aceia care o resping, pentru că "Dumnezeu nu dă harul Său decât celor care îl cer". Aşadar, zdrobindu-ne mândria şi săvârşind lucrurile fireşti, să rugăm pe Hristos Domnul să ne învrednicească de bucuria înmulţirii talantului dat nouă.