Ioan 1, 29-34 (Mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul)

„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Și a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel, și a rămas peste Dânsul! Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel Care botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”

Îndemn la Sfântul Botez

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XIII-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 232-233

„Nu dorești să vezi cum se naște din nou fără de mamă omul, cum omul cel învechit și stricat de poftele înșelăciunii (Efeseni 4, 22) ajunge iarăși plin de viață, întinerește și se reîntoarce la adevărata floare a tinereții? Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșe­lilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete ce nu poate fi ruptă, căruță către cer, apărătorul Împărăției, har al înfierii. Pui, nefericitule, plăcerea mai presus de niște bunătăți atât de mari și atât de prețioase? Îți înțeleg amânarea, chiar dacă ți-o ascunzi prin cuvinte! Faptele o strigă, chiar dacă o taci cu glasul! «Lasă-mă, îmi spui, să-mi bucur trupul cu desfătarea celor rușinoase, să mă tăvălesc în mocirla plăcerilor, să-mi murdăresc mâinile cu sânge, să răpesc bunurile străine, să umblu cu viclenie, să jur strâmb, să mint, și voi primi botezul când voi termina cu răutățile!» Dacă păcatul este un lucru bun, păstrează-l până la sfârșit! Dar dacă e păgubitor pentru cel care-l săvârșește, pentru ce stărui în cele ce te pierd? Nici un om care caută să dea afară din stomacul său amărăciunea fierii nu și-o mărește cu mâncăruri multe și vătămătoare. Se cuvine ca trupul să se scape de durerile care-l supără și nu să-și facă boala mai mare decât o poate suferi. Corabia stă pe linia de plutire până la o anumită încărcătură de mărfuri; la o greutate mai mare se scufundă. Teme-te ca și tu să nu pățești la fel; și, făcând păcate mai mari decât iertarea, să nu naufragiezi înainte de a ajunge în porturile pe care le nădăjduiești. Dumnezeu nu-ți vede, oare, faptele sau nu știe El gândurile tale? (...) Tu, când vrei să legi prietenie cu un muritor, ți-l atragi prin facere de bine, spunând și făcând acele lucruri care știi că-i fac plăcere; când, însă, e vorba să te împrie­tenești cu Dumnezeu și nădăjdu­iești să fii primit ca fiu, dar săvâr­șești cele potrivnice lui Dumnezeu, iar prin călcarea legii Îl necinstești, nădăjduiești oare să ți-L faci prieten tocmai prin acelea prin care mai ales Îl superi? Vezi ca nu cumva în nădejdea răscumpărării, adunându-ți mulțime de răutăți, să-ți înmulțești păcatul și să pierzi iertarea!” 

(Pr. Narcis Stupcanu)