Ioan 10, 17–28 (Iisus este Mesia)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am, iarăși, să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu. Iarăși s-a făcut dezbinare între iudei pentru cuvintele acestea. Și mulți dintre ei ziceau: Are demon și nu este în toate mințile. De ce-L ascultați? Alții ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor? Și era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului și era iarnă. Iar Iisus mergea prin templu, în pridvorul lui Solomon. Atunci L-au împresurat iudeii și I-au zis: Până când ai să scoți sufletul din noi? Dacă Tu ești Hristos, spune nouă pe față. Iisus le-a răspuns: V-am spus și nu credeți. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine. Dar voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. Oile Mele ascultă de glasul Meu și Eu le cunosc pe ele; ele vin după Mine, iar Eu le dau viață veșnică.”

Adevărații robi ai Domnului

Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, Scrieri I, Discursul 7, în Filocalica, Ed. Dei­sis, p. 284

„Potrivit cuvântului Apostolului e nevoie să realizăm toată virtutea pentru a desăvârși omul nostru după Dumnezeu (II Timotei 3, 17), adică fără a-i lipsi acestuia nimic, și să primim harul Duhului de la Împăratul ceresc Hristos, precum primesc soldații rația de la împăratul pământesc; și abia atunci, ajunși deja bărbați desăvârșiți, la vârsta și măsura lui Hristos (Efeseni 4, 13) să alergăm să ne înscriem în numărul soldaților și robilor Lui, și să plecăm în expediție împotriva dușmanilor vrăjmași, fiindcă, precum spune dumnezeiescul Apostol Pavel, nimeni nu slu­jește vreodată la oaste cu merindea sa (I Corinteni 9, 7). Ce este această merinde? Rația împărătească. Așadar, dacă n-am primi de la Dumnezeu pâinea cea cerească care se coboară din cer și dă viață lumii (Ioan 6, 51), adică harul Duhului căci aceasta este rația duhovnicească, din care se hrănesc soldații lui Hristos și în care aceștia se îmbracă duhov­nicește în chip de arme, cum vom ieși, spune-mi, la bătaie în rândurile armatei lui Dumnezeu sau cum ne vom rândui printre robii Lui?
Dar haideți să ne sculăm, câți vreți să fugiți de robia patimilor și să alergați la Hristos, adevăratul nostru Stăpân, ca să vă faceți robi ai Lui; și să râvnim să ne facem și noi asemenea acelora pe care i-a trecut în revistă mai înainte cuvântul nostru. Să nu disprețuim, așadar, mântuirea noastră, nici să nu ne amăgim pe noi înșine și să pretextăm pretexte din păcate (Psalmi 140, 4) spunând: «E cu neputință ca cineva din generația de față să ajungă vreodată așa!» Să nu facem filozofie împotriva mântuirii noastre, nici retorică împotriva sufletelor noastre; căci lucrul este cu putință, dacă vrem, și până într-acolo încât e de ajuns numai hotărârea liberă a voinței pentru a ne ridica la o asemenea înălțime.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)