Ioan 15, 1-7 (Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul. Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță care aduce roadă, El o curățește, ca și mai multă roadă să aducă. Acum voi sunteți curați, pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu 
puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și o adună și o aruncă în foc și arde. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă.”

Cum să rămânem în Hristos

Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul V: Thalusia, IV, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 74-75

„Evident, se consacră cineva în întregime Domnului atunci când își ține atât trupul departe de împreunare, cât și sufletul neîntinat de celelalte necuviințe. (...) Ce înseamnă să se consacre cineva întru totul Domnului? Înseamnă să-și deschidă gura pentru unele (lucruri) și să o închidă pentru altele. De exemplu, o deschide pentru a interpreta Scripturile, pentru a lăuda pe Dumnezeu după cu­viin­ță, dar o închide ca pe o «ușă», îi pune «pază» ca să nu vorbească ceva în zadar. (În felul acesta) gura este castă și consacrată Domnului, iar «limba devine instrument al înțe­lepciunii» (cf. Psalmi 44, 2). Cu ea se transcriu cuvintele pline de tâlc ale Scripturilor și se pune în lumină «legea duhului». Pentru Domnul, Cuvântul, cel ce împlinește voia Tatălui, limba mea devine trestie de scris. Ea este curățită și-i stă la îndemână ca o trestie frumoasă, iar El scrie cu ea lucruri mai frumoase decât poeții și prozatorii, care scot în evidență opinii omenești. Dacă îmi obișnuiesc ochii să nu fie furați de frumusețea trupurilor, nici să se desfăteze de priveliști necuviincioase, ci să privească spre cele de sus, ochii mei devin caști și con­sacrați Domnului. Dacă îmi astup urechile pentru vorbele rele și pentru șușoteli și le destup pentru cuvântul lui Dumnezeu și frecventez pe cei înțelepți, îmi consacru și urechile Domnului. Dacă îmi îndepărtez mâinile de la profitul rușinos, de la câștigul ilicit, de la excitarea simțurilor, mâinile mele se curăță pentru Dumnezeu. Dacă interzic pașilor mei să meargă pe drumuri întortocheate și nu hoinăresc prin piețe și prin locurile unde mișună oamenii de nimic, ci caut să-mi împlinesc poruncile, consacru Domnului și picioarele. Ce-mi mai rămâne, dacă îmi curăț și inima și consacru Domnului toate gândurile mele? Nu gândesc nimic rău, nu cuget la nimic din cele lumești, mândria și mânia nu-și au locul în sufletul meu și studiez legea Domnului ziua și noaptea. Aceasta înseamnă «a păstra castitatea, a face o mare juruință».”

(Pr. Narcis Stupcanu)