Ioan 15, 17–27; 16, 1–2 (Iisus le vorbește ucenicilor)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum nu au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine, urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât, și pe Mine, și pe Tatăl Meu. Dar aceasta s-a făcut, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: M-au urât pe nedrept. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă smintiți. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu.”

Curajul martirilor

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VIII-a, Cap. LXX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 564

„(...) Ne încredem în Cel care ne-a spus: «Îndrăzniți. Eu am biruit lumea». Și, într-adevăr, a biruit lumea, care nu mai are putere decât în măsura în care i-o îngăduie biruitorul ei, Care a primit de la Tatăl Său puterea de a birui lumea. Pe această biruință a Lui se sprijină tot curajul nostru.”

Minucius Felix, Dialogul Octavius, XXXVII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 391

„Ce priveliște mai încântătoare pentru Dumnezeu decât să vadă un creștin luptând cu durere, ținând piept amenințărilor, liniștit în fața chinurilor și torturilor care i se pregătesc, râzând și neținând seamă de urletul mulțimii la execuție și de groaza călăului! Apărându-și libertatea în fața regilor și a prinților, creștinul nu dă înapoi decât în fața lui Dumnezeu, Căruia Îi aparține. Triumfător și victorios el râde în fața celui ce l-a condamnat. Căci este învingător cel ce a obținut ce a dorit. Sub ochii generalului ce soldat n-ar înfrunta primejdia cu cea mai mare îndrăzneală? Nimeni nu primește răsplata înainte de a fi pus la încercare. Un general însă nu poate da dacă nu are, adică nu poate prelungi viața soldatului, poate însă să-i acorde distincții militare. Soldatul lui Dumnezeu nu e părăsit în durere, nici nu sfârșește odată cu moartea. Creștinul poate părea nenorocit, dar realitatea este alta.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)