Ioan 16, 2-13 (Înălțarea Domnului și venirea Mângâietorului)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Vine ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Și acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi le-am spus ca să vă aduceți aminte de ele, când va veni ceasul lor, că Eu vi le-am spus. Și acestea nu vi le-am spus de la început, fiindcă eram cu voi. Dar acum Mă duc la Cel ce M-a trimis și nimeni dintre voi nu Mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră. Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc Eu; căci, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. Și El, venind, va vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu și nu Mă veți mai vedea; și de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. Încă multe am a vă spune, dar acum nu puteți să le purtați. Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul.”

Lucrarea Duhului Sfânt în lume

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 54

„La fel și în cazul celor raționale: este imposibil să dăinuiască acea viață după lege fără (ajutorul) Duhului. Ordinea în cazarmă nu se poate păstra când comandantul lipsește, nici armonia în cor în lipsa dirijorului. Cum ar putea zice serafimii: Sfânt, Sfânt, Sfânt (Isaia 6, 3) dacă n-ar fi fost învățați de Duhul de câte ori se cade să rostească această doxologie? Prin urmare, fie că toți îngerii Îl laudă pe Dumnezeu, fie că Îl laudă toate puterile Lui, (fac acest lucru) cu concursul Duhului. Dacă mii și mii de îngeri se află de față și zeci de mii de slujitori săvârșesc irepro­șabil slujba lor, (fac aceasta) cu puterea Duhului. Este imposibil a fi menținută, fără purtarea de grijă a Duhului, toată această armonie de negrăit și mai presus de ceruri (atât) în slujba lui Dumnezeu, cât și între puterile cele mai presus de ceruri.”

Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 39

„Prin Duhul, inimile se înalță, cei neputincioși sunt conduși de mână, cei ce sunt pe calea virtuții se desă­vârșesc. Luminând pe cei care s-au curățit de orice pată, îi arată du­hovnicești datorită comuniunii cu El. Și după cum (se întâmplă cu) corpurile strălucitoare și cu cele transparente, că atunci când o rază cade peste ele devin mai strălucitoare și altă strălucire pornește din ele, la fel se întâmplă și cu sufletele purtătoare și iluminate de Duhul, ele însele devin duhovnicești și răspândesc altora harul. Urmare a acestui fapt sunt prevederea celor viitoare, tâlcuirea tainelor, cunoașterea celor ascunse, harismele, viața cerească, conviețuirea cu îngerii, bucuria fără margini, rămânerea permanentă (în comuniune) cu Dumnezeu.”

(Pr. Narcis Stupcanu)