Ioan 17, 18-26

„În vremea aceea, Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, precum M-ai trimis pe Mine în lume, și Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți întru adevăr. Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei care vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca unde sunt Eu să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Și le-am făcut cunoscut numele Tău și-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.”

Cum ne desăvârșim întru unime?

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XLIX, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 280

„Nici înțelepții, cu (toată) înțelepciunea lor, nici cei cuminți, cu toată cumințenia lor, n-au putut să înțeleagă subtilitatea sufletului, nici să spună ce este el; aceasta au putut s-o ştie numai aceia care au fost îmbrăcați cu Duhul Sfânt, cei cărora li s-a dat cunoaşterea exactă a sufletului. Cum? Reflectează, judecă, înțe­lege şi (mai mult decât atât), ascultă: Unul (Duhul) este Dumnezeu, altul (sufletul) nu este Dumnezeu; unul este Domn, altul este slugă; unul este Creator, altul este creatură; unul este meşterul, altul este lucrul (mâinilor Lui). Nu este nimic comun între natura unuia şi (natura) celuilalt. Dar, în iubirea Sa cea nemărginită şi de negrăit şi în îndurarea Sa, a binevoit să locuiască în această creatură rațională, de preț, şi cu totul aparte.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 341

„(Era atât de răvăşită firea omenească) încât sufletul - unit cu răutatea patimilor şi făcând cu ea un tot - chiar dacă ar fi voit, nu putea să săvârşească ceea ce i se părea firesc. Pentru că zice (Apostolul) Pavel: Ceea ce nu voiesc, aceea fac (Romani 8, 19). Cu cât mai mult, deci, împreunându-se puterea lui Dumnezeu cu un suflet sfințit, nu va deveni una voința acestuia cu a Lui? Sufletul (omului) înclinat către adevăr este ca şi sufletul lui Hristos: acesta de bunăvoie se lasă condus de puterea Duhului celui bun şi voinței lui nu mai dă curs. Pentru că, zice (Apostolul): Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? (Romani 8, 35), adică (cine va despărți) sufletul de Duhul cu care este unit?” 

(Pr. Narcis Stupcanu)