„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Ioan 2, 1-11
„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar Mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către Dânsul: Nu mai au vin. Iar Iisus i-a răspuns: Ce ne privește pe Mine și pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu. Mama Sa a zis celor care slujeau: Faceți orice vă va spune. Și erau acolo șase vase de piatră, puse pentru curățirea iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Iisus le-a poruncit: Umpleți vasele cu apă. Și le-au umplut până sus. Apoi le-a zis: Scoateți acum și duceți nunului. Iar ei i-au dus. Și, când nunul a gustat apa care se făcuse vin și nu știa de unde este, ci numai slujitorii care scoseseră apa știau, a chemat nunul pe mire și i-a zis: Orice om pune întâi vinul cel bun și, când se amețesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ținut vinul cel bun până acum. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileei și Și-a arătat slava Sa; și au crezut într-Însul ucenicii Săi.”
Cum să petrecem la nuntă
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LVI, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 222-223
„Dacă am voi să fim cu mintea trează şi ne-am îngriji cum trebuie de mântuirea noastră, am putea să ne depărtăm de acest rău obicei de la nunți şi să deprindem obiceiul cel bun. Făcând aşa vom da prilej şi altora să facă la fel cu noi şi vom primi răsplată şi pentru cele săvârşite de aceia. Cel care face început de drum bun, acela este pricină şi pentru faptele altora şi primeşte o îndoită plată; şi pentru cele săvârşite de el, şi pentru că a îndrumat pe alții pe această minunată cale. Nu-mi puneți
înainte acele cuvinte fără rost şi de râs, spunând că acesta e un obicei legiuit şi că pentru asta trebuie neapărat împlinit. Nu obiceiurile acestea de la nunți fac să fie legiuită căsnicia! Legiuită este căsnicia când se face cu cumințenie şi cu cuviință după legile lui Dumnezeu, când cei căsătoriți trăiesc în înțelegere unul cu altul. Şi legile civile ştiu asta; şi poți să auzi pe cei care se ocupă cu ele spunând că nimic altceva nu este căsnicia decât înțelegerea dintre soți. Să nu călcăm, dar, legile lui Dumnezeu odată cu legile omeneşti! Să nu preferăm legile diavolului şi acest obicei pierzător. Obiceiul acesta de la nunți este legea diavolului, a aceluia care se bucură totdeauna de pierderea noastră. Poate fi, oare, mai mare ruşine ca aceea când în seara nunții se fac glume necuviincioase pe seama mirelui şi miresei, când ei sunt batjocoriți şi luați în râs de slugi şi de oameni de trei parale, când nimeni nu-i ține de rău pe aceştia, când fiecare poate spune tot ce pofteşte? (...) În noaptea nunții, însă, când ar trebui să fie mai multă cumințenie, multă cuviință şi multă curățenie, se umplu toate de atâta ruşine şi ocară că e firesc să spui: acolo nu-i altceva decât mâna diavolului. Dar nu vă supărați, vă rog! Nu fără rost am ajuns să vă vorbesc aşa, ci îngrijorat de mântuirea şi de buna-cuviință a voastră, dorind să vă schimbați şi să ajungeți începătorii unui nou şi bun obicei.”
(Pr. Narcis Stupcanu)