Ioan 3, 16–21

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.”

Dumnezeu ne cheamă la viață veșnică

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, fragmente din Cărțile 7 şi 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 727-728

„În general nimeni nu rămâne necunoscut lui Dumnezeu. Deci când zice: cunosc pe ale Mele (Ioan 10, 14), spune: Voi primi şi-Mi voi face proprii pe aceştia în chip tainic şi voi intra în relaţie cu ei. Dar va spune cineva că şi întrucât S-a făcut om, Şi-a făcut proprii pe toţi oamenii, făcându-Se de acelaşi ­neam cu ei. Deci toţi suntem proprii ai lui Hristos printr-o relaţie tainică, întrucât S-a făcut om. Dar sunt străini de El cei ce nu păzesc chipul sfinţeniei Lui. Aşa şi iudeii, fiind proprii după neam ai lui Avraam cel credincios, prin cele ce s-au făcut necredincioşi, adică prin neasemănarea purtărilor lor, s-au lipsit de rudenia cu el. Dar mai spune: şi ele vin după Mine (Ioan 10, 27). Căci cei ce cred vin după Hristos, mergând pe urmele Lui, printr-un har dat lor de Dumnezeu, nemaislujind umbrelor Legii, ci urmând poruncilor şi cuvântului Lui, prin har. Şi aceştia urcă la demnitatea Lui, numindu-se fii ai lui Dumnezeu (Ioan 3, 1). ­Fiindcă, suindu-Se Hristos la ­ceruri, Îl vor urma şi aceia. Căci zice că, celor ce vor urma Lui, le va dărui viaţă veşnică (Ioan 10, 28), şi aceia nu vor mai fi supuşi morţii sau stricăciunii şi chinurilor aduse de judecata asupra celor ce au păcătuit. Prin faptul că le dă viaţă, arată că El este Viaţa prin fire şi că El le dăruieşte aceasta din Sine Însuşi, şi nu primind-o de la altul. Iar prin viaţa veşnică nu înţelegem o mare durată temporală, de care se vor împărtăşi toţi după înviere, buni şi răi, ci vieţuirea în fericire. Putem înţelege prin viaţa veşnică şi binecuvântarea tainică prin care Hristos ne sădeşte viaţa Lui, prin împărtăşirea de trupul Său, dată credincioşilor, după spusa: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică (Ioan 6, 54).

(...) Credincioşii au ajutorul de la Hristos şi de aceea diavolul nu-i poate răpi. Cei ce au bucuria neîncetată a bunătăţilor rămân în El, nerăpindu-i cineva, din fericirea dată lor, spre pedeapsă şi chinuri. Căci nu e cu putinţă ca cei ce sunt în mâna lui Hristos să fie răpiţi la pedeapsa chinurilor, datorită marii puteri a lui Hristos.”

(Pr. Narcis Stupcanu)