Ioan 5, 24-30 (Învierea noastră)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață. Adevărat, adevărat zic vouă că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care vor auzi vor învia. Căci, precum Tatăl are viață în Sine, așa I-a dat și Fiului să aibă viață în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă mirați de aceasta; că vine ceasul în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei care au făcut cele rele, spre învierea osândei. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis.”

Învierea trupurilor

Origen, Despre principii, Cartea a III-a, VI, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 258

„Când toate sufletele cugetătoare vor fi fost readuse la această stare, atunci și firea trupului nostru de acum va fi ridicată la slava «trupului duhovnicesc». (...) Trupul de care ne folosim acum, cu groso­lă­nia, cu stricăciunea și cu nepu­tin­țele lui, nu e altul decât cel de care ne vom folosi și atunci în ne­stri­căciune, în slavă și în mărire, ci va fi același care va fi părăsit ne­putințele de care suferă acum, doar se va schimba întru slavă, înduhovnicindu-se, în înțelesul că ceea ce a fost vas de necinste va de­veni acum, prin cură­țire, vas de cinste și locaș de fericire (Romani 9, 21). Și trebuie să credem că va continua să fie mereu și fără schimbare în aceeași stare prin voința Creatorului, pentru garan­tarea căreia avem această afirmație a Apos­tolului Pavel: avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veșnică, în ceruri (II Corinteni 5, 1). (...) Sfântul Apostol spune limpede că nu trupuri noi vor fi date celor care învie din morți, ci ei vor primi aceleași trupuri pe care le-au avut cât timp au fost în viață.” 

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1167

„Căci, oare de șchioapătă cineva, va șchiopăta și după înviere? Iar dacă cineva și-a pierdut un ochi în viața aceasta, va învia lipsit de vedere? Căci cum, va zice acela, am lepădat stricăciunea, dacă urmările ei se păstrează și stăpânesc mai departe mădularele noastre? Cred că problema aceasta nu trebuie lăsată necercetată. La îndoielile acestea răspundem, pe cât se poate, că în starea înviată nu va mai rămâne în noi nici o rămă­șiță de stricăciune, ci, precum a spus înțeleptul Pavel despre trupul acesta: Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă în­tru slăbiciune, înviază întru putere (I Corinteni 15, 43). Dar ce poate fi învierea trupului întru putere și slavă, dacă nu lepădarea a toată slăbiciunea și necinstea, din stricăciune și patimi, și întoarcerea la starea de la început?” 

(Pr. Narcis Stupcanu)