Ioan 5, 30-47; 6, 1-2 (Cine mărturisește despre Hristos)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, Care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel ce mărturisește despre Mine; și știu că adevărată este mărturia pe care o mărturisește despre Mine. Voi ați trimis la Ioan și el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci vă spun acestea ca să vă mântuiți. Acela (Ioan) era făclia care arde și luminează, și voi ați voit să vă veseliți o clipă în lumina lui. Dar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârșesc, lucrurile acestea, pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Și Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-ați auzit vreodată, nici fața Lui n-ați văzut-o; și cuvântul Lui nu sălășluiește în voi, pentru că voi nu credeți în Cel pe Care L-a trimis Acela. Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, și acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Și nu voiți să veniți la Mine, ca să aveți viață! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că nu aveți în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu și voi nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veți primi. Cum puteți voi să credeți, când primiți slavă unii de la alții, iar slava care vine de la singurul Dumnezeu nu o căutați? Să nu socotiți că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuiește este Moise, în care voi ați nădăjduit. Căci, dacă ați fi crezut lui Moise, ați fi crezut și Mie, căci despre Mine a scris acela. Iar dacă celor scrise de el nu credeți, cum veți crede în cuvintele Mele? După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileei, în părțile Tiberiadei. Și a mers după El mulțime mare, pentru că vedeau minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.”

Smerenia este ușa Împărăției cerurilor

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXV, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 755

„După cum Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească și să-Și dea sufletul Lui răscumpărare pentru mulți (Matei 20, 28). Nu m-am oprit la atâta, a spus Hristos, ci Mi-am dat și sufletul răscumpărare. Și pentru cine? Pentru dușmani. Tu, dacă te smerești, te smerești pentru tine însuți; Eu însă Mă smeresc pentru tine! Nu te teme, dar, iubite, că-ți pierzi onoarea dacă te smerești! Oricât te-ai smeri, nu te poți coborî atâta cât S-a coborât Stăpânul Tău. Totuși coborârea aceasta a Lui a ajuns înălțarea tuturora și a făcut să strălucească slava Lui. Înainte de a Se face om, era cunoscut numai de îngeri; dar când S-a făcut om și a fost răstignit, nu numai că nu I s-a micșorat slava aceea, ci a mai primit și alta, aceea că L-a cunoscut întreaga lume. Nu te teme, dar, că ți-ai pierde onoarea dacă te smerești. Prin smerenie slava ta strălucește și mai mult; prin smerenie ajunge și mai mare. Smerenia este ușa Împărăției cerurilor.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)