Ioan 6, 27–33

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu? Iisus a răspuns și le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe Care El L-a trimis. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinții noștri au mâncat mană în pustie, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce». Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer Pâinea cea adevărată. Căci Pâinea lui Dumnezeu este cea care Se coboară din cer și care dă viață lumii.”

Mâncarea cea nepieritoare

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 368

„Sfântul Trup al lui Hristos face vii sau dă viaţă celor în care vine şi îi susţine spre nestricăciune, unindu-Se cu trupurile noastre. Căci trupul nu e al altcuiva, ci se înţelege că e al Vieţii Înseşi prin fire, având în sine puterea Cuvântului unit cu el şi făcut de aceeaşi calitate, mai bine-zis umplut de lucrarea Lui, prin care toate se fac vii şi sunt păstrate în existenţă. Dar, deoarece acestea sunt astfel, să se înţeleagă cei botezați ca unii ce au gustat harul dumnezeiesc care le va fi spre folos dacă nu le e greu să se ostenească în biserici, primind vreme îndelungată binecuvântarea lui Hristos. Căci, despărțindu-se timp îndelungat de binecuvântarea lui Hristos, arată spre paguba lor o evlavie prefăcută, nevrând să se împărtăşească tainic de El. Iar prin aceasta se exclud de la viața veşnică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă şi sminteală, deşi această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea şi râvna lor ca să se arate grăbiți spre curățirea de păcate şi să încerce să trăiască o viață frumoasă și să alerge astfel cu mare silință spre împărtăşirea de viață. Dar, deoarece Satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înțelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin şi beție, ca la ceea ce le este de folos să vadă şi să cugete. Deci, rupând lanțul aceluia şi scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpânește, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, şi, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la harul dumnezeiesc şi ceresc şi să urcăm la sfânta împărtăşire de Hristos. Căci astfel vom birui şi amăgirea diavolească, făcându-ne părtaşi firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4). Așa vom urca la viață şi nestricăciune.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)