„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Ioan 6, 35-39
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar am spus vouă că M-ați și văzut și nu credeți. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; și pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară; pentru că M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui Care M-a trimis pe Mine. Și aceasta este voia Celui Care M-a trimis, ca, din toți pe care Mi i-a dat Mie, să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.”
Pâinea vieții
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 368
„(...) cei botezați ca unii ce au gustat harul dumnezeiesc care le va fi spre folos dacă nu le e greu să se ostenească în biserici, primind vreme îndelungată binecuvântarea lui Hristos. Căci, despărțindu-se timp îndelungat de binecuvântarea lui Hristos, arată spre paguba lor o evlavie prefăcută, nevrând să se împărtășească tainic de El. Iar prin aceasta se exclud de la viața veșnică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă și sminteală, deși această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea și râvna lor ca să se arate grăbiți spre curățirea de păcate și să încerce să trăiască o viață frumoasă și să alerge astfel cu mare silință spre împărtășirea de viață. Dar, deoarece Satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înțelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin și beție, ca la ceea ce le este de folos să vadă și să cugete. Deci, rupând lanțul aceluia și scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpânește, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, și, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la harul dumnezeiesc și ceresc și să urcăm la sfânta împărtășire de Hristos. Căci astfel vom birui și amăgirea diavolească, făcându-ne părtași firii dumnezeiești (II Petru, 1, 4). Așa vom urca la viață și nestricăciune.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desăvârșire, către monahul Olimpiu, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 465
„Sfântul Apostol Pavel, numind mai departe pe Domnul mâncare și băutură duhovnicească, prin acestea el lasă să se înțeleagă că firea omenească nefiind de un singur fel, ci partea înțelegătoare fiind amestecată cu partea simțitoare, există și o hrană proprie fiecărei părți din cele ce se găsesc întru noi, și anume o hrană sensibilă, care întreține trupul, și o hrană duhovnicească, adică spirituală, care dă sufletului nostru o bună înfățișare. (...) Dacă cineva, acum, privind către Taina Sfintei Euharistii, ar zice că Domnul nostru Iisus Hristos se numește mâncare și băutură în adevăratul sens al cuvântului, nici acest lucru nu este străin de adevăratul înțeles, deoarece Trupul Lui este cu adevărat mâncare și Sângele Lui cu adevărat băutură.”