Ioan 6, 40-44 (Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu)

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Deci, iudeii murmurau împotriva Lui fiindcă zisese: Eu sunt Pâinea ce S-a coborât din cer; și ziceau: Oare nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, și nu știm noi pe tatăl Său și pe Mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer? Iisus a răspuns și le-a zis: Nu murmurați între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l va aduce Tatăl, Care M-a trimis, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”

Cum ne pregătim pentru Pâinea cea cerească

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 368

„(...) Cei botezați ca unii ce au gustat harul dumnezeiesc care le va fi spre folos dacă nu le e greu să se ostenească în biserici, primind vreme îndelungată binecuvântarea lui Hristos. Căci, despăr­țindu-se timp îndelungat de binecuvântarea lui Hristos, arată spre paguba lor o evlavie prefăcută, nevrând să se împărtășească tainic de El. Iar prin aceasta se exclud de la viața veș­nică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă și sminteală, deși această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea și râvna lor ca să se arate grăbiți spre curățirea de păcate și să încerce să trăiască o viață frumoasă și să alerge astfel cu mare silință spre împărtășirea de viață. Dar, deoarece Satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înțelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin și beție, ca la ceea ce le este de folos să vadă și să cugete. Deci, rupând lanțul aceluia și scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpânește, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, și, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la harul dumnezeiesc și ceresc și să urcăm la sfânta împăr­tășire de Hristos. Căci astfel vom birui și amăgirea diavolească, făcându-ne părtași firii dumne­zeiești (II Petru 1, 4). Așa vom urca la viață și nestricăciune.”

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul IX, 55, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 23-24

„(...) Hristos hrănește Biserica Sa cu aceste Taine, prin care se întărește substanța sufletului şi văzând sporirea neîncetată a harului ei, pe drept grăieşte despre dânsa: (...) Grădină închisă ești, sora mea mireasă, grădină închisă, izvor pecetluit! (Cântarea cântărilor 4, 12). Prin aceasta vrea să spună că taina trebuie să rămână pecetluită în tine, să nu fie siluită prin faptele unei vieți rele și prin pângărirea curăției, să nu tră­dezi celor ce nu se cuvine, să nu se ­răs­pândească la necredincioși printr-o vorbire flecară. Trebuie, așadar, să fie neadormită paza credinței sale, pentru ca să păs­treze neștir­bită plinătatea vieții și a tăcerii.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)