Ioan 6, 48–54 (Pâinea care dă viață lumii)

„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt Pâinea vieții. Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit. Pâinea care Se coboară din cer este aceasta din Care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este trupul Meu. Deci, iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Său ca să-l mâncăm? Și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca Trupul Fiului Omului și nu veți bea Sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”

Înțelesul „pâinii”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 437

„Pentru aceea ni s-a poruncit să cerem cele ce ajung spre păstrarea ființei trupeşti. Cerând lui Dumnezeu: Dă-mi pâinea, nu-i cerem desfătare, nici bogăție, nici veş­minte înflorite în purpură, nici podoabe de aur, nici pietre stră­lucitoare, nici vase de argint, nici bogăție în pământuri, nici loc de frunte în oaste, nici conducere în războaie şi peste neamuri, nici herghelii de cai, nici turme de vite şi cirezi mari de alte animale, nici mulțime de robi, nici strălucire de mare cuvântător, nici coloane, nici tablouri, nici țesături de mătase, nici ascultări de muzică, nici altceva din acestea, prin care e depărtat sufletul de la grija dumnezeiască şi cea mai de folos, ci, simplu, pâinea. Vezi lărgimea înțelepciunii (filosofiei)? Vezi câte învățături s-au cuprins în acest scurt cuvânt? Numai că nu se strigă în chip vădit celor ce aud: încetaţi, oameni, să vă risipiți prin pofte în jurul celor deşarte, opriţi-vă de la pricinile ostenelilor, lăcomindu-vă împotriva voastră înşivă. Cât de mică e trebuinţa firii tale. Eşti dator să dai trupului tău o hrană modestă şi uşor de câştigat, dacă cauți numai ceea ce îi este de trebuinţă. De ce înmulțești birurile împotriva ta? Pentru ce te-ai înjugat atâtor trebuințe, bătând argint, scotocind după aur, căutând materia lucitoare? Prin acestea se desfată pântecele, acest neîncetat adăugitor de biruri, căruia îi ești dator doar cu pâinea, care împlineşte tre­bu­inţa trupului. Iar tu călătoreşti pentru negustorii în Indii, te primej­duieşti pe marea barbară, te predai drumurilor de fiecare an pe mare ca să-ți îndulceşti hrana prin produsele de acolo, neținând seama că simțirea dulceţurilor nu poate trece dincolo de cerul gurii, de asemenea că ceea ce e plăcut vederii, mirosului, gurii prici­nu­ieşte simțirii doar o plăcere ce se stinge repede şi nu lasă nici o urmă, iar dincolo de cerul gurii deosebirea celor primite în ea nu se mai simte, ci pe toate firea le preschimbă la fel în mirosul urât al celor lepădate. Vezi sfârşitul fripturii, vezi rezultatul celor gătite în bucătărie? Cere pâinea pentru trebuinţa vieții. Cu aceasta te-a făcut firea dator trupului.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)