Ioan 6, 5-14

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.”

„Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 522-523

„(...) Pentru acela care poate să spună: Toate le pot în Cel Care mă întăreşte, Hristos (Filipeni 4, 13) puterea lui Dumnezeu. Mulți sunt în stare să spună: Dumnezeu este adăpostul nostru sau: Doamne, adăpost Te-ai făcut nouă (Psalmi 89, 1), dar foarte puţini sunt aceia care o pot spune în aceeași stare sufletească precum profetul (David). Puțini sunt cei care să nu se lase copleşiţi de uimire în fața celor omeneşti, cu toate că toți depind de Dumnezeu, Îl respiră pe Dumnezeu și trebuie să-şi aibă în El toată nădejdea şi încrederea. Şi (aceasta) ne-o înfăţişează faptele când, în vremea necazurilor noastre, alergăm mai degrabă la oricine altcineva decât la Dumnezeu. Ți se îmbolnăveşte copilul? Te duci la descântătoare, sau la cel care așază în jurul gâtului nevinovaților copii talismane neobişnuite, sau, în cele din urmă, alergi către medici și către leacuri și nesocotești pe Cel Care poate să-ți tămăduiască pruncul. Dacă te tulbură vreo vedenie, alergi la cel ce tălmăcește visele; dacă te temi de un duşman, te gândeşti să-ți iei în ajutor vreun om. Şi, ca să spun pe scurt, la fiecare nevoie arăți că numai cu vorba numești «adăpost» pe Dumnezeu, iar cu fapta cauți ajutorul în cele nefolositoare şi de­şarte. Pentru cel drept însă, Dumnezeu este ajutor adevărat. După cum un general, de care depinde o oștire faimoasă, este gata totdeauna să ajute acea parte (din armată) care se găsește în primejdie, tot aşa şi Dumnezeu este ajutorul nostru, este împreună-luptător cu oricine se războiește împotriva uneltirilor diavolului, trimițând duhurile Sale cele slujitoare pentru mântuirea celor în nevoie. (...) Căci asemenea unor ființe însuflețite ne cuprind (necazurile), care lucrează (în noi) răbdare, răbdarea încercare, iar încercarea nădejde (Romani 5, 3-4)". 

(Pr. Narcis Stupcanu)