Ioan 6, 5-14 (Înmulțirea celor cinci pâini și doi pești)

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.”

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează...

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 38

„Cine deci auzind aceste taine nu se va minuna și, minunându-se, nu va alerga la Hristos? Cine nu va dori să vadă lucrurile uriașe ale lui Dumnezeu și nu va iubi pe Cel care dă în dar aceste daruri și harisme străine? Cu adevărat fraților, nimic nu e mai bun în lumea aceasta decât a nu avea nimic din cele ale lumii și a nu dori ceva peste nevoia de neapărată trebuință a trupului. Iar această nevoie de neapărată trebuință o știe rațiunea: pâine și apă, o haină și un acoperiș potrivit dumnezeiescului Apostol: Având hrană și îmbrăcăminte, ne va fi destul cu acestea (I Timotei 6, 8). Iar dacă avem nevoie de ceva mai mult decât acestea, atunci ne­greșit Cel ce dă mai multe și umple în bunăvoința Sa tot ce-i viu (Psalmi 144, 16) ni le va da nouă, celor ce nădăjduim și credem în El. Numai să lăsăm toate cele ale vieții vremelnice, adică slava deșartă, invidia, certurile întreolaltă, viclenia, murmurul, iritarea și toate câte nu-I plac lui Dumnezeu și duc în primejdie sufletul. Să dorim însă din suflet cele pe care Dumnezeu ne po­run­­cește să le îmb­rățișăm: sărăcia duhovnicească, pe care Cuvântul o numește smerenie, plânsul necontenit de zi și noap­te, din care izvorăsc bucuria sufletului și mângâierea de fiecare ceas a celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (Romani 8, 28). Fiindcă din unele ca acestea realizează blândețea toți cei ce luptă cu adevărat, care flămânzesc și însetoșează de dreptate (Matei 5, 6) și caută pururea Împăr­ă­ția lui Dumnezeu (Matei 6, 33) care co­vârșește toată mintea omenească (Filipeni 4, 7). Dar nu numai aceasta, ci și faptul de a deveni milostiv, curat la inimă, plin de pace și făcător de pace, și viteaz întru ispite (Matei 5, 3-11), și acest lucru vine din a plânge în fiecare zi (pentru păcatele săvârșite).” 

(Pr. Narcis Stupcanu)