Ioan 8, 12-20

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine însuți; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus și le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă știu de unde am venit și unde Mă duc. Voi nu știți de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni. Și, chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Cel care M-a trimis pe Mine. Și în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine însumi și mărturisește despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăța în templu; și nimeni nu L-a prins, pentru că nu venise încă ceasul Lui.”

Unde este Dumnezeu Tatăl?

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XVI, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 173-174

„Dumnezeu este nemărginit şi necuprins (cu mintea) şi pretutindeni Se arată: în munți, pe mare şi sub pământ. (Pretutindeni) există, nu prin schimbarea locului, în felul în care se coboară îngerii pe pământ, ci El este (în acelaşi timp) şi aici (pe pământ). Dacă mă întrebi: Cum poate să fie Dumnezeu în iad, în întuneric, în satan şi în locuri rău mirositoare?; eu îți răspund: (Da, este), pentru că El este nepătimitor, (nu este de nimic influențabil), este nemărginit şi pe toate le cuprinde; pe când satan, fiind creatura Lui, este înlănțuit (şi mărginit). Bunătatea nu se întinează, nici nu se umbreşte (de ceva). Dacă nu accepți că (Dumnezeu) pe toate le cuprinde, (inclusiv) iadul şi pe satan, Îl limitezi până la locul în care se află cel viclean. (În acest caz se cuvine) să căutăm pe altul, superior Lui. Prin urmare, în mod necesar, Dumnezeu (trebuie) să fie pretutindeni şi să fie superior (tuturor), însă în virtutea unei taine divine şi (dată fiind) subtilitatea (ființei Sale), întunericul străbătut de El nu-L cuprinde; (de altfel, acesta) nici nu poate să se împărtăşească de curăția Lui. Deci, la Dumnezeu nici un rău n-are existență în sine şi pe El nimic nu-L poate vătăma (şi limita).”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, p. 294

„(...) Cântă şi dumnezeiescul David lui Dumnezeu: Unde voi merge de la Duhul Tău şi de la fața Ta unde voi pleca? De mă voi sui la cer, Tu eşti acolo. De voi coborî la iad, Tu de față eşti (Psalmi 138, 7-8). Deci, dacă nu e loc unde este Duhul şi umplându-le toate Duhul, Dumnezeu este Cel ce le umple. De aceea bine s-a zis că Duhul Domnului a umplut lumea şi El care susține toate ştie orice şoaptă (Înțelepciunea lui Solomon 1, 7).” 

(Pr. Narcis Stupcanu)