Ioan 8, 12-20 (Iisus mărturisește despre Sine)

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții. De aceea, fariseii I-au zis: Tu mărturisești despre Tine însuți; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus și le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă știu de unde am venit și unde Mă duc. Voi nu știți de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni. Și, chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu și Cel Care M-a trimis pe Mine. Și în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine însumi și mărturisește despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu Mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăța în templu; și nimeni nu L-a prins, pentru că nu venise încă ceasul Lui.”

Dialogurile controversate

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XII-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 208-209

„Cuvântul adevărat care iese dintr-o minte sănătoasă este simplu și uniform, grăind totdeauna la fel despre aceleași lucruri; dar cuvântul felurit și meșteșugit este foarte întortocheat și lucrat cu grijă: ia nenumărate forme și drumuri nebănuite, schimbându-se după gustul ascultătorilor. Așadar, pentru a putea ține piept asalturilor cuvintelor meșteșugite, Cartea Proverbelor (Pildele lui Solomon) ne dăruiește mare folos. Că cel care citește cu luare-aminte Cartea Proverbelor și ascultă fără lenevire sfaturile ei, înarmat cu experiența acestora, primește fără vătămare întorsăturile cuvintelor; nu este nici fermecat de ele și nici nu se îndepărtează de adevăr. Deci, când faptele sunt într-un chip, iar cuvintele le prezintă în alt chip, atunci avem o întorsătură sau, mai bine spus, o stricare a adevărului, pricinuită de cuvânt. Iar omul, care este unul în aparență, dar altul în realitate, face uz de cuvinte mește­șu­gite, înșelând pe cei cu care are legături, întocmai cum înșală pe câini, iepurii și vulpile care se îndreaptă într-o parte, dar apucă în altă parte. Antitezele ce vin din falsa cunoaștere sunt și ele întorsături de cuvinte. Căci oamenii care nu se mulțumesc cu simplitatea învățăturii duhovnicești și care din pricina dialecticii sunt porniți spre contradicție adeseori reduc la neant puterea adevărului prin verosimilitatea sofismelor. Dar cel întărit cu învățăturile proverbelor pricepe întorsăturile cuvintelor. Căci dacă vreodată ar da peste probleme care au argumente la fel de puternice - și pentru, și contra - și în fața cărora este dificilă aflarea adevărului, totuși, datorită lecturii sârguincioase a proverbelor, mintea nu i se va tulbura, chiar dacă cei care discută par a-și aplica, cu argumentele lor, unii altora lovituri la fel de puternice.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)