„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Ioan 8, 42-51
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare nu zicem noi bine că Tu ești samarinean și ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu și voi nu Mă cinstiți pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.”