„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Ioan 8, 51–59
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Însă iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea și prorocii; și Tu zici: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac? Nu cumva ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Și au murit și prorocii. Cine Te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, despre Care ziceți voi că este Dumnezeul vostru. Și nu L-ați cunoscut, dar Eu îl știu; și, dacă aș zice că nu-L știu, aș fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl știu și păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani și l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci, au luat pietre ca să arunce asupra Lui, dar Iisus S-a ferit și a ieșit din templu și, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
Există viață veșnică!
Sfântul Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 68
„(...) Cuvintele cele auzite de către Moise din rugul cel de foc: Eu sunt Cel ce sunt, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov și Dumnezeul părinților tăi, înseamnă că, chiar dacă aceia au murit, ei rămân și sunt chiar și după moarte oamenii lui Hristos. Căci ei singuri, cei dintâi dintre toți oamenii, s-au ocupat cu căutarea și aflarea lui Dumnezeu: Avraam, care a fost tatăl lui Isaac, și Isaac, care a fost tatăl lui Iacov, așa cum a scris despre aceasta și Moise.”
Atenagora Atenianul, Solie în favoarea creștinilor, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 507
„(...) noi, oamenii, îndrăgim pe de-o parte această fragilă și trecătoare existență, pe care o numim cea de azi, dar pe de altă parte, ne punem cu toată puterea nădejdea și într-o viață veșnică. O viață pe care nu ne-o plăsmuim în chip vanitos, bazându-ne doar pe simple visuri, pe care să le hrănim cu speranțe înșelătoare, ci în care ne încredem cu toată tăria prin cel mai sigur garant, care este Dumnezeu; căci potrivit sfatului Său, atunci când l-a adus pe om la viață, Creatorul i-a dat suflet nemuritor și un trup sensibil, dându-i rațiune și insuflându-i o lege, prin care ar vrea să apere și să păstreze toate darurile de care l-a învrednicit și care să-i asigure o viață rațională și o existență conștientă. Și știm foarte bine că Dumnezeu n-ar fi creat o astfel de ființă și n-ar fi prevăzut-o cu toate condițiile de supraviețuire, dacă El n-ar fi dorit continuarea acestei existențe.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 378
„...viața veșnică stă în a vedea pe Dumnezeu.”