„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
22 Noi, 2024
Istoria creştinismului (CMLI): Conciliul II Vatican (1962-1965) (III)
La 11 octombrie 1962, s-a deschis oficial Conciliul II Vatican, în prezenţa papei Ioan al XXIII-lea (1958-1963). În sesiunea a doua, deschisă de noul papă Paul al VI-lea (1963-1978), şi care a avut loc între 29 septembrie şi 4 decembrie 1963, tema principală a fost „Despre Biserică“, acelaşi subiect fiind dezbătut şi în sesiunea a treia. Papa s-a angajat să continue direcţia trasată de predecesorul său. El preciza că scopul urmărit de conciliu era cunoaşterea sau conştiinţa de sine a Bisericii, reînnoirea ei, unitatea creştinilor şi dialogul Bisericii cu lumea contemporană. Cele mai controversate capitole din schema „Despre Biserică“ au fost legate de sacramentalitatea şi colegialitatea episcopatului, relaţiile dintre episcopi şi curia romană şi conferinţele episcopale. Cu această ocazie, s-a observat existenţa a trei curente:
a. Curentul înnoitor, majoritar, susţinea teza potrivit căreia episcopii formează un colegiu în frunte cu papa, împreună urmând colegiului apostolic. Fiecare episcop este membru de drept divin al acestui colegiu, în baza hirotoniei sale. Papa trebuie să conducă Biserica numai în unire cu colegiul, atât în mod ordinar, în unire cu o reprezentanţă permanentă a episcopatului la Vatican (curia romană), cât şi, în cazuri extraordinare, în unire cu conciliul general. Papa este capul colegiului şi, precum trupul nu poate lucra fără cap, aşa nici capul nu poate lucra fără trup. El este primul între episcopi, dar nu deasupra lor. b. Curentul conservator susţinea că nu se poate demonstra existenţa unui colegiu apostolic şi cu atât mai puţin, că episcopii ar moşteni de la apostoli apartenenţa la un colegiu episcopal. Se poate constitui un colegiu episcopal cel mult din graţia papei. c. Curentul de centru recunoştea un colegiu apostolic şi unul episcopal de origine apostolică, dar afirma că activarea puterii virtuale a unui episcop de a face parte din colegiu aparţine papei şi că el poate guverna şi independent de colegiu.
