Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (IV)

Istoria creştinismului (CMLII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (IV)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 21 Aprilie 2008

La 11 octombrie 1962 s-a deschis oficial Conciliul II Vatican, în prezenţa papei Ioan al XXIII-lea (1958-1963). În sesiunea a doua, în dezbaterea temei Despre Biserică, curentul de centru din sânul catolicismului recunoştea un colegiu apostolic şi unul episcopal de origine apostolică, dar afirma că activarea puterii virtuale a unui episcop de a face parte din colegiu aparţine papei şi că el poate guverna şi independent de colegiu. Acest curent se înscria în opinia susţinută de papa Paul al VI-lea (1963-1978), care dorea să dea fundamentare primatului papal. Se minimalizau puterile primite prin hirotonie, iar episcopii deveneau egali cu preoţii şi diaconii. Curentul de centru a jucat un rol important în dezbaterile conciliului, pentru că încerca să împace cele două curente extreme (curentul înnoitor şi curentul conservator) şi urma linia trasată de papă. Curentul înnoitor majoritar a încercat prin mai multe luări de poziţie să-şi impună punctul de vedere, concentrându-se asupra a trei obiective:

a. crearea unui Conciliu episcopal central ales de episcopi prin care să se pună în aplicare participarea permanentă a Colegiului episcopal la guvernarea Bisericii, iar curia să nu mai fie un instrument atotputernic al papei, ci un organ supus episcopatului unit cu papa;

b. asigurarea autonomiei episcopului în dieceza sa, cu precizarea că drepturile sale nu sunt delegate de papă, ci le are în virtutea hirotoniei ca episcop;

c. înfiinţarea conferinţelor episcopale naţionale, cu puteri jurisdicţionale pe teritoriul eparhiei, şi nu doar cu puteri morale. Acest lucru urma să conducă la desfiinţarea nunţiaturilor prin care Vaticanul se amestecă în afacerile interne ale statelor şi în drepturile Bisericii din aceste state.

Împotriva acestor opinii, a intervenit grupul de centru care cerea să rămână neatinse mai multe principii pe care le puteţi afla în episodul de mâine al istoriei creştinismului.