Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLVII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (IX)

Istoria creştinismului (CMLVII): Conciliul II Vatican (1962-1965) (IX)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 30 Aprilie 2008

La 14 septembrie 1964, papa Paul VI (1963-1978) a deschis sesiunea a treia, a conciliului. În această sesiune, în afara schemei „Despre Biserică“, care a fost votată la 20 noiembrie 1964, şi prin care se reconfirma primatul şi infailibilitatea papală, au mai aprobat următoarele scheme: „Despre îndatoririle pastorale ale episcopilor“, „Despre Ecumenism“ şi „Despre Bisericile Orientale Catolice“. Prima schemă acorda conferinţelor episcopale libertate de organizare la diferite niveluri şi în diferite moduri, pornind de la considerentul că Biserica trebuie să răspundă necesităţilor spirituale ale omului modern, iar prezenţa elementului laic în forurile administrative bisericeşti să fie mai vizibilă. Schema „Despre ecumenism“ a provocat aprinse dispute: „Declaraţia asupra libertăţii religioase“. Ea era fundamentată pe principiul că natura persoanei umane a fost creată de Dumnezeu liberă. Prin urmare, există dreptul natural în căutarea adevărului, libertatea de a urma conştiinţei în materie de religie şi libertate desăvârşită, în mărturisirea credinţei adevărate. Ideea de libertate religioasă nu trebuie să ducă nici la indiferentism, dar nici numai la simpla toleranţă, în relaţie cu celelalte religii, motivată de practicarea binelui comun sau de teama unui rău mai mare, care s-ar produce în caz de intoleranţă religioasă. Din păcate, în discuţiile lor, sinodalii au privit noţiunea de libertate, adevăr şi eroare în mod abstract, şi nu în legătură cu binele comun. Votarea definitivă a fost amânată pentru sesiunea următoare. Declaraţia despre atitudinea Bisericii faţă de religiile necreştine, care includea şi textul despre evrei, a fost votată la 20 noiembrie 1964. Se afirma cu claritate: „Niciodată poporul evreiesc să nu fie prezentat ca rasă condamnată sau blestemată sau vinovată de deicid... Biserica, în predica ei, trebuie să prezinte Crucea lui Hristos ca semn al iubirii universale a lui Dumnezeu şi ca izvor al harului“.