„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
21 Dec, 2024
Istoria creştinismului (CMLXV) : Conciliul II Vatican (1962-1965) (XVII)
La 7 decembrie 1965, în cadrul unei sesiuni festive, în Catedrala „Sfântul Petru“ din Roma şi a unei ceremonii religioase oficiată în Catedrala „Sfântul Gheorghe“ din Fanar (Istanbul), a fost citită concomitent „Declaraţia comună“ semnată de papa Paul al VI-lea (1963-1978) şi de patriarhul ecumenic Athenagoras I (1949-1972), prin care se arăta că cele două Biserici, prin întâistătătorii lor, în urma dialogului, au hotărât ridicarea anatemelor rostite reciproc la 16/24 iulie 1054. În document se sublinia că ambele Biserici sunt conştiente că „acest act de dreptate şi iertare reciprocă nu este suficient ca să alunge diferenţele vechi şi noi care există între Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă şi care vor fi depăşite prin lucrarea Sfântului Duh, graţie curăţirii inimilor, regretului nedreptăţilor istorice, precum şi printr-o voinţă activă a credinţei şi a cerinţelor ei“. Prin decretul papal „Ambulate in dilectione“ şi tomosul patriarhal „Tomos agapis“ rostite după citirea declaraţiei comune în ambele catedrale, se
anulau anatemele aruncate în anul 1054 de cardinalul Humbert, legatul papei Leon al IX-lea (1049-1054) asupra patriarhului Mihail Cerularie al Constantinopolului (1043-1058), al arhiepiscopului Leon de Ohrida, a stareţului Nichita Pectoratul de la Mănăstirea Studion şi a tuturor celor care s-au asociat lor, iar din partea patriarhului ecumenic şi a sinodului patriarhal asupra cardinalului Humbert şi însoţitorilor lui (Friedrich de Lotharingia, cancelarul Bisericii Romane, viitorul papă Ştefan al IX-lea şi arhiepiscopul Petru de Amalfi). Tot atunci se declara că „sunt regretate cuvintele jignitoare, acuzele lipsite de fundament real şi faptele condamnabile care au însoţit sau au contribuit, fie dintr-o parte, fie din alta, la tristele evenimente ale acelei perioade; sunt şterse din memoria şi din mijlocul Bisericii şi sunt date uitării excomunicările care au urmat şi amintirea lor ce stă până astăzi în calea apropierii şi iubirii; sunt regretate acele evenimente provocatoare de discordie, care au precedat şi care au fost sub influenţa diferiţilor factori printre care şi lipsa încrederii reciproce care au dus în final la ruperea comuniunii frăţeşti“. Ridicarea anatemelor din 16/24 iulie 1054 n-a îndepărtat consecinţele schismei, iar deosebirile dogmatice, cultice şi disciplinar-canonice trebuie discutate cu multă seriozitate şi sinceritate pentru ca să se poată realiza intercomuniunea dintre cele două Biserici. Cu siguranţă însă s-a făcut un pas important pe calea dialogului.
