Istoria creştinismului (CMLXXVIII): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (IX)

După unirea politică a tuturor românilor, unificarea Bisericii Ortodoxe Române era o prioritate a perioadei de după l Decembrie 1918. În acest context, la iniţiativa IPS Pimen, mitropolitul Moldovei şi Sucevei, preşedintele Sfântului Sinod, a fost convocată o consfătuire la Mănăstirea Sinaia, care s-a desfăşurat în zilele de 24-25 iunie 1919, la care au luat parte, ca delegaţi, reprezentanţi ai preoţilor şi ai credincioşilor din toate provinciile româneşti. Episcopul Caransebeşului, Miron Cristea, a susţinut cu argumente puternice necesitatea organizării viitoare a Bisericii Ortodoxe Române din Regatul României, pe baze unice şi pe principiul autonomiei faţă de stat, cu respectarea prevederilor constituţionale, chestiuni asupra cărora toţi participanţii au căzut de acord. Hotărârile adoptate la Sinaia vor sta la baza viitoarei organizări unitare a Bisericii Ortodoxe Române, care va fi începută şi realizată în anii ce au urmat, atunci când dr. Miron Cristea va fi instalat mai întâi ca mitropolit-primat şi apoi ca patriarh al României. Alegerea sa ca mitropolit-primat s-a făcut la 18/31 decembrie 1919, „alegerea lui reprezentând, de fapt, consfinţirea unirii politice a Transilvaniei cu România“. Miron Cristea a fost învestit la 1 ianuarie 1920, în prezenţa regelui Ferdinand I care, în cadrul ceremoniei, i-a încredinţat toiagul arhipăstoresc. În urma acestor evenimente, noul ales a ţinut un cuvânt de învăţătură profund, arătând care ar trebui să fie principiile fundamentale după care să se conducă Biserica noastră. Pe lângă reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea considera necesară şi o „reformare mai adâncă a Bisericii Ortodoxe în ansamblul său“. În acest sens, a propus convocarea unui nou sinod ecumenic în scopul discutării unor puncte de mare importanţă. Odată cu trimiterea de scrisori către toţi patriarhii ortodocşi, prin care-i anunţa de alegerea sa ca mitropo-lit-primat, Miron Cristea le-a făcut şi propunerea de a se convoca un sinod „panortodox“, însă s-a lovit de „dezinteresul unora dintre ei, precum şi de numeroasele neînţelegeri dintre aceştia“.