Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLXXXI): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (XII)

Istoria creştinismului (CMLXXXI): Patriarhul Miron Cristea (1925-1939) (XII)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 31 Mai 2008

Ridicat la cea mai înaltă slujire din Biserica Ortodoxă Română la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie, acelaşi an, Întâistătătorul nou-înfiinţatei Patriarhii, Miron Cristea, avea de rezolvat probleme noi, de mare răspundere, care cereau pricepere şi mai ales adaptabilitate la noile împrejurări. Miron Cristea a revigorat revista „Biserica Ortodoxă Română“ şi a înfiinţat, la Bucureşti, publicaţia eparhială „Apostolul“, exemplul lui fiind urmat şi la alte eparhii şi chiar în unele parohii, care au editat foi parohiale, destul de bune. Patriarhul a stăruit asupra importanţei predicii şi a determinat publicarea unor părţi din Sfânta Scriptură, cu explicaţii pentru credincioşi, precum şi tipărirea şi răspândirea unor broşuri cu cuprins religios şi moral. A insistat pentru intensificarea învăţământului religios în şcolile secundare, iar în privinţa pregătirii clerului, încă puţin numeros în raport cu cerinţele de atunci, a reînfiinţat vechile seminarii şi a pus bazele altora noi. La toate acestea se mai adaugă: grija pentru chivernisirea averilor mănăstireşti, crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate şi încă multe altele. Prin legăturile şi corespondenţa sa cu străinii, patriarhul Miron a extins, fără îndoială, influenţa şi prestigiul Bisericii noastre peste hotare. Biserica Ortodoxă Bulgară, de pildă, şi-a luat o vreme chiar Sfântul şi Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ţinut să vină, personal, în România, pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme. Luptător neînfricat pentru unitatea naţională înainte de 1918, patriarhul a răspuns cu dăruire şi entuziasm la nevoile pe care le avea atunci ţara, ca senator, regent (20 iulie 1927-8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele, ca prim-ministru al Guvernului (10 februarie 1938-6 martie 1939), depunând multă osteneală pentru depăşirea unor momente primejdioase.