Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLXXXIV): Misiuni ortodoxe (III)

Istoria creştinismului (CMLXXXIV): Misiuni ortodoxe (III)

Un articol de: Cezar Țăbârnă - 03 Iunie 2008

După creştinarea Europei şi mai ales după creşterea influenţei turceşti în Orientul Apropiat şi Balcani, şi căderea Constantinopolului (1453), popoarele ortodoxe au fost în imposibilitate de a dezvolta o lucrare misionară organizată. Singura ţară ortodoxă care avut posibilitatea să facă misiune creştină în sensul răspândirii Evangheliei la necreştini a fost Rusia, care a îmbinat vocaţia personală cu misiunile organizate (mai ales în secolul al XIX-lea), celelalte popoare ortodoxe având doar meritul ca, prin Ortodoxie, să-şi păstreze fiinţa şi identitatea naţională. În istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, se pot distinge patru perioade de misiune creştină. După ce misionarii ruşi au propagat creştinismul şi în părţile locuite de lituanieni, patronaţi de unii prinţi, dar persecutaţi de alţii - cum ar fi, de exemplu, prinţul lituanian Mindovg, care, în 1246, a îmbrăţişat creştinismul de rit grec, dar, constrâns de ordinul cavalerilor teutoni şi atras de papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1256), care l-a recunoscut rege, a trecut, în 1251, la ritul latin, abandonând, în cele din urmă, credinţa creştină -, perioada a treia misionară a Bisericii Ortodoxe Ruse (secolele XVI-XVIII) este una în care Biserica s-a aflat sub tutela Statului. După victoria ruşilor asupra tătarilor din Kazan, este cunoscută misiunea la tătari a episcopului Gurie (1555), care a convertit mii de păgâni, a întemeiat o mănăstire şi o şcoală misionară care, ulterior, se va transforma în Academia teologică din Kazan. Este cunoscută şi misiunea lui Trifon de Novgorod (1495-1583), care a predicat Evanghelia laponilor. Secolul al XVII-lea este secolul colonizării Siberiei, dar şi unul al marilor frământări interne pentru Biserica Rusă (Rascolul). Spre a-şi deschide drum spre Siberia, Petru cel Mare a trimis misionari ca Filotei Lescinschy (1650-1727), care a fost numit episcop de Tobolsk, şi care a creştinat pe ostiaci, voguli, iacuţi, botezând aproximativ 40.000 de oameni şi pentru care a ridicat 448 de biserici. Misiunea lui Filotei Lescinschy a fost continuată de episcopul Silvestru Golovatky.