Istoria creştinismului (CMLXXXVI): Misiuni ortodoxe (V)

După creştinarea Europei şi mai ales după creşterea influenţei turceşti în Orientul Apropiat şi Balcani, şi căderea Constantinopolului (1453), popoarele ortodoxe au fost în imposibilitate de a dezvolta o lucrare misionară organizată. Singura ţară ortodoxă care avut posibilitatea să facă misiune creştină în sensul răspândirii Evangheliei la necreştini a fost Rusia, care a îmbinat vocaţia personală cu misiunile organizate (mai ales în secolul al XIX-lea), celelalte popoare ortodoxe având doar meritul ca prin Ortodoxie sa-şi păstreze fiinţa şi identitatea naţională. În istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, se pot distinge patru perioade de misiune creştină. Perioada a patra de misiune a Bisericii Ortodoxe Ruse (sec. XIX şi începutul sec. XX, până la 1917) are un caracter eclesiastic mai pronunţat, însă distingându-se de celelalte perioade misionare prin rezultate. Macarie Glukharev (1792-1847) a făcut misiune la triburile din Altai. Profesor la Seminarul din Ecaterinoslav, şi-a datorat activitatea şi zelul misionar contactului cu ucenicii lui Paisie Velicikovski. Ioan Veniaminov (1797-1879), înainte de a fi hirotonit mitropolit al Moscovei, a făcut misiune la aleutini, eschimoşi şi la alte triburi din Alaska şi din estul Siberiei, pentru care a şi fost numit „apostolul Alaskăi“. Tot în Alaska a făcut misiune şi Sfântul Herman, iar la tătari a făcut misiune lingvistul şi teologul Ilminsky. În anul 1870 s-a întemeiat la Moscova „Societatea misionară ortodoxă“ care avea ca scop asistenţa financiară a Academiei din Kazan. Această societate a publicat opere în zeci de limbi din regiunea Volgăi, din Caucaz sau Siberia. Au mai existat şi alte societăţi misionare, cum au fost de exemplu „Sfânta Nunia“, pentru Caucaz, şi „Societatea Palestina“, pentru convertirea arabilor şi sirienilor. Misionarii ruşi au activat şi în China, Coreea sau Japonia. La începutul secolului XX, episcopul Inochentie Figurovski a dat un deosebit impuls Ortodoxiei în China.