Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXCVIII): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (II)

Istoria creştinismului (CMXCVIII): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 21 Iunie 2008

Cel mai valoros teolog protestant dinainte de 1850, a fost Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher († 1834), predicator, apoi primul profesor de teologie protestantă la Universitatea din Berlin. El a devenit celebru prin cele două lucrări: „Cuvântări despre religie“ (1799) şi prin dogmatica sa, „Credinţa creştină“ (1821). Influenţa lui Schleiermacher a fost mare în lumea protestantă, în tot cursul secolului al XIX-lea, chiar şi la romano-catolici, fiind numit Origen al secolului al XIX-lea. În teologia protestantă, el are meritul de a fi eliberat teologia de filosofie, însă a căzut în altă extremă, făcând teologia să se piardă într-un sentimentalism vag, într-un gen de psihologie religioasă. În „Discursul“ său, vedem accentul pe care îl pune Schleiermacher pe individualitate - ideea că fiecare om are ceva absolut propriu şi că nu există două forme concrete de existenţă identice. Schleiermacher devine un duşman declarat al uniformizării produse de modurile de a abstractiza ale filosofiei iluministe şi transcendentale, care concep omenirea în termeni generali: „Ce ar însemna repetiţia uniformă chiar şi a celui mai înalt ideal? Omenirea - dacă excludem timpul şi circumstanţele exterioare - ar fi pretutindeni aceeaşi. Ar fi aceeaşi formulă cu acelaşi coeficient. Ce ar însemna aceasta faţă de nesfârşita varietate pe care o arată cu adevărat omenirea? Să luăm orice element al umanităţii şi vom găsi în el aproape toate condiţiile posibile. Nu-l vom găsi izolat… nici combinat cu toate celelalte elemente posibile… ci vom găsi toate amestecurile posibile între acestea două, în toate combinaţiile neobişnuite şi ciudate. Şi dacă ţi-ai putea imagina combinaţii pe care nu le vezi, această lipsă ar fi o dezvăluire negativă despre univers, un semn că, la temperatura prezentă a lumii, această combinaţie nu este posibilă“. Ideea centrală a „Discursului“ constă în faptul că „religia este intuiţia universului“ - şi că această religie este, în mod primordial, simţ, gust pentru infinit -, a simţi infinitul prin intuiţie.