Istoria creştinismului (CMXCVIII): Cultura şi teologia protestantă până în 1870 (II)

Cel mai valoros teolog protestant dinainte de 1850, a fost Friedrich Daniel Ernst Schleiermacher († 1834), predicator, apoi primul profesor de teologie protestantă la Universitatea din Berlin. El a devenit celebru prin cele două lucrări: „Cuvântări despre religie“ (1799) şi prin dogmatica sa, „Credinţa creştină“ (1821). Influenţa lui Schleiermacher a fost mare în lumea protestantă, în tot cursul secolului al XIX-lea, chiar şi la romano-catolici, fiind numit Origen al secolului al XIX-lea. În teologia protestantă, el are meritul de a fi eliberat teologia de filosofie, însă a căzut în altă extremă, făcând teologia să se piardă într-un sentimentalism vag, într-un gen de psihologie religioasă. În „Discursul“ său, vedem accentul pe care îl pune Schleiermacher pe individualitate - ideea că fiecare om are ceva absolut propriu şi că nu există două forme concrete de existenţă identice. Schleiermacher devine un duşman declarat al uniformizării produse de modurile de a abstractiza ale filosofiei iluministe şi transcendentale, care concep omenirea în termeni generali: „Ce ar însemna repetiţia uniformă chiar şi a celui mai înalt ideal? Omenirea - dacă excludem timpul şi circumstanţele exterioare - ar fi pretutindeni aceeaşi. Ar fi aceeaşi formulă cu acelaşi coeficient. Ce ar însemna aceasta faţă de nesfârşita varietate pe care o arată cu adevărat omenirea? Să luăm orice element al umanităţii şi vom găsi în el aproape toate condiţiile posibile. Nu-l vom găsi izolat… nici combinat cu toate celelalte elemente posibile… ci vom găsi toate amestecurile posibile între acestea două, în toate combinaţiile neobişnuite şi ciudate. Şi dacă ţi-ai putea imagina combinaţii pe care nu le vezi, această lipsă ar fi o dezvăluire negativă despre univers, un semn că, la temperatura prezentă a lumii, această combinaţie nu este posibilă“. Ideea centrală a „Discursului“ constă în faptul că „religia este intuiţia universului“ - şi că această religie este, în mod primordial, simţ, gust pentru infinit -, a simţi infinitul prin intuiţie.