Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului: Dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană în secolul al XVII-lea (III)

Istoria creştinismului: Dialogul dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Anglicană în secolul al XVII-lea (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 26 Feb 2010

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, Anglia, ca şi Ţările Române, trăieşte momente cruciale. În Marea Britanie pătrunde curentul raţionalismului în rândurile celor două partide religioase: presiunea iezuiţilor şi trăirea religioasă a puritanilor. Vremea „Restauraţiei“ în Anglia capătă trăsătura naţională, trainică; Hobbes, prin „Leviathan“, încearcă formularea unei noi conduceri. Teologul susţinerii Revelaţiei divine din timpul Restauraţiei este Brrow, în acelaşi timp cleric dar şi profesor de matematici. Tillotson demonstrează religiozitatea prin fapte bune, ridicând la poruncă umană mila creştină. Lucrarea sa „Înţelepciunea de a fi religios“ devine „catehismul popular“ expus geometric. Monarhia constituţională a satisfăcut mişcările populare pentru o „dreptate divină“, încât Ed. Burke (1728-1797) consideră anul crucial 1688 „o revoluţie fericită şi glorioasă“, fără sânge, care a stopat atât pe iezuiţi, cât şi pe ceilalţi reformatori de pe continentul european. La mişcarea culturală engleză a contribuit şi Thomas Smith, capelan şi diplomat al Marii Britanii la Constantinopol, şi în acelaşi timp profesor la Universitatea din Oxford, care a purtat un dialog cu Nicolae Milescu, despre care am amintit în episodul de ieri al istoriei creştinismului. În această perioadă apare la noi, „Biblia lui Şerban“ (1688), materializarea strădaniilor cărturarilor români din acest timp. Biblia lui Şerban a contribuit efectiv la făurirea unui grai ales pentru toată suflarea românească din toate provinciile româneşti şi colţurile lumii, unde trăiau românii, aşa cum se arată şi în titlu: „...Dumnezeiască Scriptură... pentru cea de obşte fiinţă s-a dăruit neamului românesc...“. Aşadar, Biblia lui Şerban, pe lângă o încununare şi un triumf eforturilor românilor, este un argument logic şi un pivot puternic culturii teologice româneşti. În redactarea ediţiei Bibliei de la 1688 este îndeobşte cunoscută contribuţia spătarului Nicolae Milescu.