„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Istoria creştinismului: Dialogul teologic între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania (III)
Primul dialog teologic între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Evanghelică din Germania a avut loc la Goslar (Germania), între 19-23 noiembrie 1979. Tema generală a dialogului teologic a fost: Sfânta Scriptură, Tradiţia şi Mărturisirea. Ortodocşii au subliniat faptul că mărturisirea de credinţă este răspunsul credinţei la cuvântul lui Dumnezeu şi exprimă întreaga învăţătură propovăduită şi predată de la început de Biserică pe baza Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii şi ea o mărturiseşte după conţinutul şi obiectul ei, atât în forma ei concentrată în Simbolul niceo-constantinopolitan şi în forma sa mai dez-voltată, în hotărârile Sinoadelor ecumenice care au dobândit valabilitate permanentă, cât şi în mărturisirile din secolele XVI şi XVII, sau în învăţătura dezvoltată a Bisericii (în cărţi de învăţătură bisericească, catehisme ş.a.). Izvorul mărturisirii de credinţă este întreaga învăţătură revelată care este cuprinsă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, respectiv în Tradiţia apostolică care se continuă de-a lungul veacurilor, ca Tradiţie bisericească dinamică, ca răspuns la noile probleme ale fiecărei epoci. De aceea Mărturisirile de credinţă din secolele XVI şi XVII sunt expresii ale Tradiţiei bisericeşti ca răspuns al Bisericilor Ortodoxe la problemele acelor timpuri. De aceea, ele au o mare însemnătate istorică şi teologică ca nişte călăuze, însă ele pot şi trebuie să fie adâncite continuu prin o nouă valorificare a Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii. De asemenea, mărturisirea credinţei este şi o sarcină permanentă în Biserică, fără ca prin aceasta să fie suprimate mărturisirile vechi; această sarcină este împlinită prin continua adâncire a Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, al căror conţinut revelat nu poate fi epuizat în nici o formulă şi expresie scrisă. Pentru aceea este nevoie de exprimări mereu noi, conforme timpului şi care să poată fi acceptate şi însuşite de contemporani.